Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial – Cursa elitei masculine – Preview

Eurosport
DeEurosport

Publicat 28/09/2019 la 14:12 GMT+3

Campionatul Mondial de ciclism se încheie duminică cu proba elitei masculine, transmisă integral pe Eurosport 1.

Yorkshire

Credit imagine: Getty Images

Mult a fost, puțin a rămas. O nouă ediție a Mondialelor de ciclism pe șosea se va încheia duminică, odată cu proba elitei masculine, cea mai așteptată de către fanii ciclismului. Anduranță, emoții și pasiune din partea fanilor. Asta ne așteaptă pe 29 septembrie pe traseul în lungime de 285 de kilometri între Leeds și Harrogate.
Primii 185 de kilometri sunt în linie dreaptă pe un traseu vălurit asemănător cu cel al primei etape din Turul Franței 2014. Apoi, rutierii vor parcurge un circuit tehnic în și în afara orașului Harrogate. Sunt în total șapte tururi a câte 14 kilometri, câștigătorul fiind decis în ultimele tururi, unde există mai multe scenarii: fie un atac de departe, fie la un sprint dintr-un grup redus. De-a lungul traseului avem și câteva ascensiuni repertoriate, cele mai importante fiind Cray (2,9 km cu 5%), Buttertubs (6,7 km cu 4%), Grinton Moor (4,4 km cu 5%) și Harlow Moor Road (1,1 km cu 5,9%) – un deal ce se va afla pe fiecare circuit în porțiunea de final.
Ediția cu numărul 86 a Campionatelor Mondiale de ciclism are un traseu pe placul mai multor cicliști, astfel că avem câțiva pretendenți serioși pentru medalia de aur. Cu cele mai mari șanse este văzut Mathieu Van der Poel, campionul mondial din cyclocross, însă care a impresionat enorm la primul său sezon pe șosea. Van der Poel a câștigat Amstel Gold Race în aprilie, dar mai important a dovedit că este capabil să facă față unui traseu vălurit și greu în Marea Britanie, câștigând turul acestei țări în luna septembrie. Singurul minus pentru Mathieu ar fi lungimea traseului din Yorkshire, cei 285 de kilometri reprezentând o cursă de anduranță la care trebuie să reziste pentru a se lupta pentru întâietate.
Cel mai important rival al său este francezul Julian Alaphilippe. Francezul a fost constant pe toata durata sezonului, iar profilul cursei de duminică i se potrivește de minune. Alaphilippe și-a trecut în palmares în 2019 Milano-Sanremo și Fleche Wallone, asta pe lângă o evoluție fabuloasă în Turul Franței, unde a încheiat pe locul 5 în clasamentul general. Cu o echipă puternică, Alaphilippe în forma sa maximă poate fi considerat chiar marele favorit, peste Van der Poel.
Al treilea favorit în opinia bookmakerilor este văzut Peter Sagan. Slovacul a cucerit medalia de aur trei ani la rând, între 2016 și 2018, însă la Innsbruck nu a mai reușit să aibă o evoluție bună, traseul fiind mai degrabă pentru cățărători. Acum se revine la un circuit pe placul lui Sagan, însă problema rămâne forma rutierului de la Bora. Peter nu a reușit nicio mare victorie în primăvară, doar s-a evidențiat în Turul Franței, atunci când a câștigat pentru a șaptea oară tricoul verde. Fără un ajutor mare din partea conaționalilor, Sagan va trebui să își structureze tactica ținându-se de ceilalți favoriți și să încerce un atac decisiv, așa cum s-a întâmplat la Richmond, la primul său titlu mondial în 2016.
În urma celor trei avem naționala Belgiei. Ei bine, da, naționala, asta pentru că nu există un lider propriu-zis, fiind mulți cicliști buni ce compun o adevărată echipă, ce ar adopta modelul Deceuninck Quick-Step. Așadar, belgienii vor merge pe Philippe Gilbert, Greg Van Avermaet, Remco Evenepoel sau Tim Willens. Dintre aceste nume, Evenepoel s-ar putea să fie doar o pion secundar, asta și pentru că la doar 19 ani participă în cursa seniorilor. În rest, Van Avermaet și Gilbert sunt cam la ultimele șanse de a bifa medalia de aur la o astfel de competiție, iar presiunea va fi extrem de mari pe umerii celor doi. Belgia, cu siguranță, rămâne națiunea cea mai puternică, însă de urmărit dacă orgoliile liderilor vor destabiliza forța acestui grup.
Spania se bazează pe Alejandro Valverde, campionul mondial en-titre. Dacă la 38 de ani a reușit această performanță la Innsbruck 2018, Valverde acum nu mai are șanse la fel de mari, dar niciodată nu se știe de unde răsare „vulpoiul” iberic. Având o experiență foarte mare în acest tip de curse, Valverde reprezintă un adevărat joker, putând contabiliza foarte bine momentele cheie din cursă.
Pe lângă cei amintiți, de luat în seamă pentru un eventual podium mai sunt Alexey Lutsenko, Michael Matthews, Matteo Trentin, Jakob Fuglsang, Matej Mohoric, Sonny Colbrelli, Geraint Thomas, Tao Geoghegan Hart, Alexander Kristoff, Kasper Asgreen, Diego Ulissi, Tadej Pogacar, Primoz Roglic, Rui Costa sau John Degenkolb.
Cursa elitei masculine se poate urmări integral în direct pe Eurosport 1 duminică, 29 septembrie, de la ora 10:30, în comentariul lui Emanuel Terzian și Alex Ciocan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo