Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sărituri cu schiurile: Turneul Celor Patru Trambuline se vede în direct pe Eurosport

DeGetty Images

Actualizat 28/12/2018 la 22:14 GMT+2

Ediția cu numărul 67 a Turneului Celor Patru Trambuline va avea loc între 29 decembrie și 6 ianuarie, fiind transmisă în direct pe Eurosport.

Kamil Stoch of Poland celebrates after he wins the FIS Nordic World Cup Four Hills Tournament on January 6, 2018 in Bischofshofen, Austria. Kamil Stoch of Poland, the second ski jumper in history who won all four legs of the Four Hills Tournament.

Credit imagine: Getty Images

Cel mai important eveniment al fiecărui sezon de sărituri cu schiurile are loc în Germania și Austria. Cu o tradiție de peste 60 de ani, Turneul Celor Patru Trambuline sau „competiția de la cumpăna dintre ani” are loc în fiecare an începând cu 1953. În total, ca de obicei vom avea parte de patru etape, două au loc în Germania la Obersdorf și Garmish-Partenkirchen, iar ultimele două au loc în Austria la Innsbruck și Bischofshofen.
Învingătorul competiției este desemnat sportivul care este cel mai constant de-a lungul celor patru runde, cel care a acumulat cele mai multe puncte. Toate cele patru concursuri contează și pentru clasamentul general al Cupei Mondiale, astfel încât miza este dublă. Singura ediție din istorie care a avut doi câștigători s-a întâmplat în 2005/06, atunci când Janne Ahonen și Jakub Janda au terminat concursurile cu exact același punctaj.
De asemenea, doi săritori au realizat „marele șlem”, bifând victoria în toate cele patru etape. Este vorba despre Sven Hannawald, în 2002, la ediția cu numărul 50, și Kamil Stoch, polonezul care a dominat autoritar ediția 2017/18. Cele mai multe victorii ale Turneului Celor Patru Trambulinele are Janne Ahonen, cinci, el fiind secondat de Jens Weissflog cu patru, iar pe locul trei, la egalitate, cu trei victorii se află Helmut Recknagel și Bjorn Wirkola.
În mod tradițional, competiția are loc în Obersdorf, Garmish, Innsbruck și Bischofshofen, dar au existat și câteva excepții: în 1953 Garmish a fost primul eveniment, iar Obersdorf al doilea; în 1956-57, 1961-62, 1962-63 Innsbruck a fost al doilea eveniment, iar Garmish al treilea; în 1971-72 Innsbruck a fost primul, iar Obersdorf al treilea, iar în 2007/08 concursul de la Innsbruck a fost anulat din cauza vremii.
Particularitatea acestei competiții constă în sistemul de calificare și disputarea manșelor. Primii 50 săritori clasați în calificări merg în prima manșă a concursului propriu-zis, iar acolo sunt împărțiți în 25 de perechi. Apoi, locul 50 se va duela cu primul clasat în calificări, locul 49 cu locul doi și așa mai departe. În manșa a doua se califică toți învingătorii acestor perechi, cărora li se adaugă cinci cei mai buni învinși, numiți „lucky loosers”. În total vor fi 30 de sportivi, care vor sări în ordinea inversă a rezultatelor.
Pentru victoria în ediția cu numărul 67 vom avea câțiva sportivi ce au fost impresionanți în actuala stagiune a Cupei Mondiale. În primul rând este vorba despre niponul Ryoyu Kobayashi, tânărul sportiv în vârstă de 22 de ani având la activ deja patru victorii și ocupând locul întâi la general. Principalul său rival va fi, cu siguranță, Stoch, învingătorul ultimelor două ediții. Pe lângă cei doi, în lupta pentru victorii se vor mai implica Piotr Zyla, Johann Andre Forfang, Robert Johansson, Andreas Wellinger, Karl Geiger sau Stephan Leyhe.
Ca de obicei însă, Turneul Celor Patru Trambuline poate fi atât imprevizibil, cât și spectaculos. Este momentul cheie al sezonului pentru orice fan al săriturilor cu schiurile și Eurosport vă invită să-l savurați timp de mai bine de o săptămână.
Program transmisiuni TV:
Sâmbătă, 29 decembrie:
Ora 17:15 – Calificări – Oberstdorf – Eurosport 1HD
Duminică, 30 decembrie:
Ora 17:15 – Concurs Individual – Oberstdorf – Eurosport 1 & 1HD
Luni, 31 decembrie:
Ora 14:45 – Calificări – Garmish-Partenkirchen – Eurosport 1 & 1HD
Marți, 1 ianuarie:
Ora 14:45 – Concurs individual – Garmish-Partenkirchen – Eurosport 1HD
Joi, 3 ianuarie:
Ora 15:00 – Calificări – Innsbruck – Eurosport 1 & 1HD
Vineri, 4 ianuarie:
Ora 15:00 – Concurs individual – Innsbruck – Eurosport 1 & 1HD
Sâmbătă, 5 ianuarie:
Ora 18:00 – Calificări – Bischofshofen – Eurosport 1 & 1HD
Duminică, 6 ianuarie:
Ora 18:00 – Concurs individual – Bischofshofen – Eurosport 1 & 1HD
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo