Stuart Bingham suspendat din cauza pariurilor pe meciuri de snooker

Fostul campion mondial a primit o suspendare de 6 luni după ce a pariat pe meciuri de snooker, inclusiv ale sale.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Bingham, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit vinovat pentru încălcarea regulilor din cadrul Asociației Mondiale de Biliard și Snooker. Acesta a pariat în mai multe rânduri pe partide dintre el și alți jucători, dar și pe meciuri în care alți sportivi au fost implicați. De asemenea, englezul a fost și amendat cu 20,000 de lire sterline.
Asociația Mondială de Biliard și Snooker a mai precizat că nu a existat nici o dovadă cum că acesta ar fi avut ca scop „influențarea de meciuri sau implicarea într-o activitate coruptă,” drept pentru care jumătate din pedeapsă i-a fost dată cu suspendare.
Organizația a estimat un total de 35,771 de lire sterline pe care Bigham le-ar fi pariat în decursul a șapte ani de zile. Președintele Asociației Mondiale de Biliard și Snooker, Jason Ferguson, a precizat că „este dezamăgitor să vedem un sportiv de un asemenea calibru că încalcă regulile WPBSA.”
„Stuart este un concurent excelent și nu am nici un dubiu că întotdeauna a dat maximum din ceea ce poate. Totuși, acest caz ne arată foarte clar că nu există nici o excepție când vine vorba de reguli. Jucătorii profesioniști trebuie să înțeleagă că nu pot paria deloc pe meciuri de snooker, chiar dacă aceștia sunt sau nu implicați într-un meci sau competiție. Oricine este găsit vinovat de nerespectarea acestor reguli, va trebui să suporte consecințe serioase.”
Stuart Bingham ocupă în prezent locul al 10- lea în topul jucătorilor profesioniști de snooker, câștigând un titlu de campion mondial în 2015.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo