Aleksander Lesun nu-și amintește prea multe despre Uniunea Sovietică, dar acolo s-a născut în 1988, cu trei ani înainte de prăbușirea acesteia. Este încă țara menționată în pașaportul lui.
A crescut în Belarus în anii 1990, dar o mare parte din anii săi de formare i-a petrecut căutând modele în vremurile în care sportivii din Uniunea Sovietică au izbutit să ajungă la cel mai înalt nivel. Sportul a fost o prioritate uriașă pentru URSS, dar țările post-sovietice nou formate, precum Belarus, nu și-au putut permite aceeași investiție. Pentru Lesun, a încerca să ajungă ca tânăr sportiv, însemna să lupți pentru supraviețuire. Când s-a ivit șansa de a reprezenta Rusia a în 2009, a profitat imediat, nu doar pentru că însemna o finanțare mai bună, după cum a relatat jurnalista Alexandra Vladimirova pentru BBC.
"Am fost mândru să concurez sub steagul Rusiei. Bunica mea este rusă, am multe rude aici.
Alte Sporturi
La Vlad Cazino, Jackpotul EGT a trecut de 1.200.000 RON
01/03/2022 LA 11:30
Rusia a fost întotdeauna ceva drag inimii mele, ceva puternic, grozav. Și nu vorbesc despre politică sau armată, vorbesc despre oameni, despre frumusețea naturală. M-am simțit mereu conectat la ea.", a povestit Lesun (33 ani) pentru sursa citată.

Campionul olimpic care a întors spatele regimului rus

După 2009, sportivul a câștigat 14 medalii la Campionatul Mondial pentru Rusia la pentatlon modern, dintre care patru au fost de aur. În 2016, la Rio, a devenit și campion olimpic.
La sfârșitul lunii februarie 2022, el a decis să nu mai concureze niciodată pentru Rusia:
"Am renunțat la toate pozițiile mele sportive pe 22 februarie și în două zile au început toate evenimentele în Ucraina. Ce am simțit? Pot folosi înjurături în acest interviu? A spune că am fost șocat înseamnă a nu spune nimic. Am înțeles că lumea nu va mai fi niciodată la fel."
Lesun nu avea "plan B", a luat o decizie impulsivă. El este unul dintre puținii sportivi ruși care au vorbit împotriva războiului din Ucraina. Chiar și mai puțini au întreprins acest gen de acțiune, de a renunța să-și mai reprezinte țara, în semn de protest.
A vorbi este însă foarte riscant și poate avea consecințe grave. Mii de oameni au fost reținuți în Rusia la proteste împotriva războiului. O nouă lege penală interzice descrierea a ceea ce guvernul rus numește "operațiune militară specială" în Ucraina drept o invazie sau război. Pe parcursul interviului pentru BBC, Lesun a evitat cu grijă să folosească aceste cuvinte.
El a adăugat: "Situația din interiorul Rusiei devine extrem de gravă. Înainte puteai să fi fost reținut pentru 15 zile pentru că ai participat la un protest public. Acum poate dura până la trei ani. Sau chiar 15 ani pentru alte tipuri de proteste. "
Acest lucru are o influență asupra numărului de persoane publice care vorbesc și a ceea ce aleg să spună. Unii, inclusiv jucătoarea de tenis Maria Sharapova, s-au limitat la o expresie a speranței pentru o soluționare pașnică a ceea ce se numește criza din Ucraina.

Lesun: "Sportivii din Rusia sunt ca un instrument. Un instrument de propagandă"

Lesun împlinește 34 de ani în iulie. Decizia sa de a tăia legăturile cu Rusia înseamnă că s-a retras. Se simte neputincios și izolat și crede că există puține speranțe ca alții să-l urmeze .
"Sportivii din Rusia sunt ca un instrument. Un instrument de propagandă. Dar nimeni nu se gândește la efectul pe care acțiunile lor îl pot avea asupra vieții altora. Nimeni nu crede că acțiunile lor vor duce la moartea copiilor, bărbaților și femeilor, persoanelor în vârstă.Desigur, fiecare persoană ar trebui să decidă singur ce să facă. Îmi pare rău să recunosc că sportivii ruși nu pot influența situația. Și mulți dintre ei nici măcar nu înțeleg ce se întâmplă", a concluzionat Lesun.
Alte Sporturi
Mesajul puternic al lui Vladimir Klitschko de pe frontul din Ucraina: "Acționați acum!"
26/02/2022 LA 20:10
Alte Sporturi
Guvernul suedez propune ca Rusia să fie suspendată din toate competiţiile sportive europene
26/02/2022 LA 15:46