Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Bine, mamă, adio!". "Spălarea pe creier" generată de propaganda lui Putin duce la situații absurde

Cristian Mihală

Publicat 30/03/2022 la 12:47 GMT+3

Alina Shynkarenko, una dintre cele mai bune înotătoare din istoria Ucrainei, a rupt orice legătură cu mama sa, aflată în Rusia. Aceasta a fost "spălată pe creier" de propaganda Kremlinului, susține sportiva.

Alina Shynkarenko a luat bronzul la Tokyo, în proba pe echipe de întot sincon

Credit imagine: Eurosport

La 23 de ani, Alina Shynkarenko este o sportivă de mare succes. Născută în Donețk, din mamă rusoaică și tată ucrainean, aceasta e vicecampioană mondială la înot sincron și medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, în proba pe echipe.
Mama sa i-a fost model în viață, însă războiul declanșat de Putin a produs o ruptură totală între cele două. Asta pentru că mama sa, aflată în Rusia, a refuzat să creadă că orașele din Ucraina sunt atacate de Kremlin, crezând orbește în propaganda servită de Moscova. Deși fiica sa vedea cu propriii ochi nenorocirile care se întâmplă, Shynkarenko Sr a încercat să o convingă că de fapt "naziștii ucraineni" trăgeau în civili și își bombardau propriile orașe, nu armata rusă.
"În primele zile, eu și mama ne-am certat foarte mult. Am sunat-o imediat după începerea invaziei și i-am spus 'mamă, trag în noi, războiul a început'. Era 7 dimineață, abia se trezise. Mi-a spus 'acum mă uit la știri, totul e bine. Armata noastră păzește granițele, naziștii tăi trag'. I-am răspuns 'bine, mamă, adio'!”.
La început, au atacat obiectivele militare, apoi au început să lovească blocuri de civili. Noi avem rude în Volnovakha (n.r. unul dintre cele 18 districte din Donețk). Pe 25, au încetat să mai comunice cu noi. I-am spus mamei 'mamă, Volnovakha nu mai există, a fost bombardată', ea a replicat 'sunt naziștii tăi care luptă împotriva armatei noastre'.
I-am spus 'da, mamă, e foarte interesant, noi ne plictiseam și am decis să jucăm paintball între noi', a răspuns 'nu știu, noi n-am atacat'. Am ajuns la concluzia că nu mai avem ce discuta", a povestit Alina Shynkarenko, citată de Sport.ua.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo