Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum va arăta 2022 pentru sportul mondial! JO de la Beijing și CM de fotbal, marile evenimente

Nicu Savin

Actualizat 01/01/2022 la 08:07 GMT+2

Sportul mondial intră astăzi un nou an, iar spectacolul pe ce mai mare arene din lume este în plină pregătire sau chiar desfășurare. Va urma un an plin de acțiune, iar în cele ce urmează vă vom prezenta care sunt cele mai importante competiții sportive din 2022.

Beijing 2022: Prezentarea medaliilor care vor fi acordate la Jocurile Olimpice de iarnă

2021 a fost un an extraordinar pentru întreg sportul mondial. Dincolo re marile confruntări între cei mai buni atleți și de recordurile care au căzut, cel mai important lucru a fost că 2021 a fost anul în care fanii au revenit pe arene. Finalul de an a creat din nou probleme din acest punct de vedere în multe competiții, dar sperăm că lucrurile vor reveni definitiv la normalitate în 2022.
Prima competiție de interes mondial din noul an va fi Australian Open, primul turneu de Grand Slam al noului sezon, care va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport în perioada 17-30 ianuarie.
Ulterior, toată atenția se va îndrepta spre Beijing, unde în perioada 4-20 februarie va avea loc a 24 ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Gheața și zăpada vor deveni principalul ingredient pentru spectacol timp de două săptămâni.
Sportul va deveni artă în concursurile de patinaj artistic, sutimile de secundă vor face diferența în probele schiului alpin, icarii moderni se vor da în spectacol la întrecererile de sărituri cu schiurile, suspansul va fi la el acasă în competițiile de biatlon sau schi fond, crosele se vor încrucișa în turneele de hochei pe gheață, vor fi atinse viteze asstronomice la bob, sanie sau skeleton, cei mai curajoși schiori se vor întrece în acrobații la snowboard sau schi acrobatic, iar psihicul puternic și măiestria își vor da mâna pentru medalii în competițiile de curling. Toate acestea pe parcusul a două săptămâni "albe", iar iubitorii sporturilor de iarnă vor putea urmări toate întrecerile pe Eurosport și Eurosport Player.
În primăvară, fotbalul din Champions League, desemnarea campioanelor în cele mai puternice campionate din lume sau definitiviarea echipelor calificate la Campionatul Mondial vor ține în suspans fanii sportului rege. Începutul sezonului de ciclism (clasicele de primăvară sau Giro), terminarea celui de snooker odată cu Campionatul Mondial sau marile turnee de tenis în frunte cu al doilea Grand Slam al anului, cel de la Roland Garros sunt alte evenimente importante care vor capta atenția publicului iubitor de sport.
Cele mai importante evenimente sportive din vara care urmează vor fi turneul de la Wimbledon și Turul Franței, pentru ca toamna să fie destinată restartului în cele mai importante competiții fotbalistice intercluburi, ultimelor întreceri majore din tenis (US Open și Turneul Campionilor / Campioanelor) sau încheierii sezonului ciclist (Vuelta sau Il Lombardia). Odată cu venirea iernii, întreaga atenție se va îndrepta către Qatar, acolo unde va avea loc primul Campionat Mondial de Fotbal care nu se dispută vara, dar și către cele mai importante sporturi de iarnă, când sportivii vor relua concursurile în Cupele Mondiale.

Cele mai importante evenimente sportive din 2022

Fotbal
  • Campionatul Mondial - Qatar - 21 noiembrie - 18 decembrie
  • Liga Națiunilor (faza grupelor) - meciurile vor avea loc în iunie și august
  • Champions League - finala va avea loc la Sankt Petersbug pe 28 mai
  • Europa League - finala va avea loc la Sevilla ( Ramón Sánchez Pizjuán) pe 18 mai
  • Conference League - finala va avea loc la Tirana pe 25 mai
  • Cele mai puternice campionate ale Europei se vor încheia la jumătatea lunii iunie și se vor relua la finalul lunii iulie sau începutul lunii august
Citește și:
Tenis
  • Australian Open - 17-30 ianuarie
  • Roland Garros - 22 mai - 5 iunie
  • Wimbledon - 27 iunie - 10 iulie
  • US Open - 29 august - 11 septembrie
Toate cele 4 turnee de Grand Slam vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player. De asemenea, postul nostru vă va aduce în case cele mai importante turnee ATP, începând cu Turneul Campionilor sau cele 9 Mastersuri, până la turneele ATP 250.
Citește și:
Jocurile Olimpice de iarnă - Beijing - 4-20 februarie
  • Biatlon - 11 seturi de medalii
  • Bob - 2 seturi de medalii
  • Combinata nordică - 3 seturi de medalii
  • Curling - 3 seturi de medalii
  • Hochei pe Gheață - 2 seturi de medalii
  • Patinaj Artistic - 5 seturi de medalii
  • Patinaj viteză - 14 seturi de medalii
  • Patinaj vietză pe pistă scurtă - 9 seturi de medalii
  • Sanie - 4 seturi de medalii
  • Sărituri cu schiurile - 5 seturi de medalii
  • Schi Acrobatic - 13 seturi de medalii
  • Schi alpin - 11 seturi de medalii
  • Schi fond - 12 seturi de medalii
  • Skeleton - 2 seturi de medalii
  • Snowboard - 11 seturi de medalii
Întreaga competiție de la Beijing, precum și concursurile contând pentru Cupele Mondiale în sporturile de iarnă vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Beijing: Imagini de sus cu zonele care vor găzdui Jocurile Olimpice de iarnă, Yanqing și Zhangjiakou

Ciclism
  • Turul Italiei - 6-29 mai
  • Turul Franței - 1-24 iulie
  • Turul Spaniei - 19 august-11 septembrie
  • Milano - San Remo - 19 martie
  • Turul Flandrei - 3 aprilie
  • Paris - Roubaix - 17 aprilie
  • Liege - Bastogne - Liege - 24 aprilie
  • Il Lombardia - 8 octombrie
Cele 3 mari tururi și cele 5 monumente, dar și celelalte competiții pe etape sau curse de o zi vor fi toate în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Citește și:
Snooker
  • Masters-ul (Londra) - 9-16 ianuarie
  • Mastersul German (Berlin) - 26-30 ianuarie
  • Players Championship (Wolverhampton) 7-13 februarie
  • Mastersul European (Milton Keynes) - 21-27 februarie
  • Openul Galez (Newport) - 28 februarie - 6 martie
  • Mastersul Turciei (Antalya) - 7-13 martie
  • Openul Gibraltarului (Gibraltar) - 24-26 martie
  • Tour Championship - (Llandudno) 28 martie-3 aprilie
  • Campionatul Mondial - (Sheffield) - 16 aprilie - 2 mai
Așa cum v-a obișnuit, Eurosport și Eurosport Player vă vor aduce în case toate marile competiții snokeristice din lume.
Citește și:
Handbal
  • Campionatul European masculin - 13-30 ianuarie (Ungaria și Slovacia)
  • Campionatul European femini - 4-20 noiembrie (Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovenia)
Formula 1
Campionatul Mondial de Formula 1 va fi de asemenea o mare atracție în 2022, mai ales după spectacolul fără precedent din sezonul trecut, când Verstappen și Hamilton au luptat până în ultimul viraj pentru titlul de campion mondial. Prima cursă a noului sezon este programată în luna martie, în Bahrein, iar stagiunea se va încheia tot în Orientul Mijlociu, la Abu Dhabi, la fel ca și în 2021.
  • 20 martie - MP din Bahrain (Sakhir)
  • 27 martie - MP al Arabiei Saudite (Jeddah)
  • 10 aprilie - MP al Australiei (Melbourne)
  • 24 aprilie - MP Emilia-Romagna (Imola)
  • 8 mai - MP de la Miami
  • 22 mai - MP al Spaniei (Barcelona)
  • 29 mai - MP din Monaco (Monaco)
  • 12 iunie - MP al Azerbaidjanului (Baku)
  • 19 iunie - MP al Canadei (Montreal)
  • 3 iulie - MP al Marii Britanii (Silverstone)
  • 10 iulie - MP al Austriei (Spielberg)
  • 24 iulie - MP al Franţei (Le Castellet)
  • 31 iulie - MP al Ungariei (Budapesta)
  • 28 august - MP al Belgiei (Spa-Francorchamps)
  • 4 septembrie - MP al Olandei (Zandvoort)
  • 11 septembrie - MP al Italiei (Monza)
  • 25 septembrie - MP al Rusiei (Soci)
  • 2 octombrie - MP din Singapore (Singapore)
  • 9 octombrie - MP al Japoniei (Suzuka)
  • 23 octombrie - MP al SUA (Austin)
  • 30 octombrie - MP al Mexicului (Ciudad de Mexico)
  • 13 noiembrie - MP al Braziliei (Sao Paulo)
  • 20 noiembrie - MP din Abu Dhabi (Yas Marina)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo