Supremația tehnologică a Vestului a făcut ca, după anii imediat următori căderii regimurilor comuniste, să se creeze un decalaj între Vest (în accepțiunea geografică largă a cuvântului pentru că Polonia și Cehia ne-au luat-o deja mult înainte) și Est la nivelul pregătirii sistematizate a sportivilor și ca o consecință directă, la nivelul rezultatelor. Singura modalitate de a micșora decalajul este de a lupta cu aceleași arme. Chiar daca există câteva vârfuri care se bat de la egal la egal cu oponenții occidentali, acestea sunt excepții de la regulă. Vestea bună este că, spre deosebire de anii Războiului Rece, acum oricine poate avea acces la aceeași tehnologie fără să fie nevoie să recurgă la spionaj industrial. Adrian Beiu este omul care se încumetă să spună clar "Vreau să digitalizez sportului românesc!"

#DORdeSPORT cu Adrian Beiu

Ce este SoccerLab?

Alte Sporturi
Cele mai bune gadgeturi pentru activitățile tale sportive
IERI LA 11:53
Născut în Belgia în 2004 prin crearea unui produs de analiză video pentru Federația Olandeză de Fotbal, SoccerLab este o platformă de Sports Intelligence, o platformă de centralizare, analiză și vizualizare a tuturor datelor tuturor jucătorilor unui club sau unei federații, de la echipa mare până la echipele de copii și juniori. Printre clienții principali se numără cluburi prestigioase din Europa și nu numai. Lista cuprinde nume ca AZ Alkmaar, Șahtior Donețk, FC Bruges sau Rapid Viena și, recent și foarte interesant pentru noi de știut în contextul barajului pentru Europeanul de anul viitor, Federația Islandeză de Fotbal. Și pentru că în nici un caz nu trebuie să neglijăm celelalte sporturi, de anul trecut a început povestea numită Panega Sports, echivalentul SoccerLab pentru toate celelalte sporturi, olimpice sau neolimpice, individuale sau de echipa și unde sunt contracte deja cu Federațiile de Scrima, Atletism, Judo, Kaiac-Canoe din Flandra.

Baza de antrenament din cadrul Academiei AZ Alkmaar

Credit imagine: facebook

Scopul SoccerLab este să ofere clienților o platformă care să centralizeze toate datele legate de performanță sportivă într-un singur loc și vorbim aici de date despre condiția fizică a jucătorilor, rezistența lor la efort, randamentul lor la antrenamente, randamentul lor în timpul meciurilor, accidentări și reacția lor la diferite tratamente și despre răspunsurile la chestionare psihologice și de Wellbeing. Toate acestea pentru a permite antrenorilor, directorilor sportivi și managerilor, dar și jucătorilor înșiși, să ia decizii bazate pe date și pe corelații statistice între seturi diferite de date. Și pentru că este clar că fiecare club sau federație are nevoile sale specifice, SoccerLab este o construcție modulară, modelul de business fiind să permită fiecărui club sau federații să își construiască produsul sau unic, în funcție de metodologia și filosofia de proprie de fotbal.

Module Soccerlab

Studii de caz
Unul dintre utilizatorii SoccerLab este AZ Alkmaar, o echipa cu o tradiție excepțională de creștere a juniorilor. Ei se ghidează după conceptul de Growth Mindset, adică după ideea că talentul este bun dar că munca este și mai bună și că orice talent trebuie neșlefuit prin muncă sistematizată pentru a nu se pierde. Cu ajutorul SoccerLab, adică prin centralizarea și analiza tuturor datelor tuturor jucătorilor din Academie, 45% din minutele jucate de AZ Alkmaar în prima divizie olandeză au fost jucate de jucători din pepiniera proprie iar Boadu, Stengs, Koopmeiners și Wijndal, jucatori care au făcut pasul de la Academie la echipa mare, valorează împreună în jur de 61 milioane de euro.
Un alt exemplu de bune practici este KRC Genk, fosta echipă a lui Ianis Hagi. Folosind modulul SoccerLab de scouting, Genk a reușit să îi găsească pe Berge, pe Samatta și pe Malinovskyi, trei jucători de excepție care valorează împreună aproximativ 40 milioane de euro și să îi crească pe Trossard, Heynen și Vandevoordt care valorează împreună în jur de 19 milioane de euro.

Sander Berge, Genk v Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Alte aplicații
Unul din principalele avantaje ale folosirii SoccerLab este monitorizarea juniorilor și identificarea rapidă a celor cu potențial de a ajunge la echipa mare. În afară de asta, SoccerLab funcționează și ca un centralizator administrativ, adică un loc unic în care să fie stocate toate datele de contact ale jucătorilor, incluzându-le aici și pe cele ale părinților, în cazul juniorilor. Acest lucru ușurează enorm comunicarea cu părinții. În momentul de față, fiecare antrenor de juniori are datele copiilor de la grupa lui și dacă cineva din management vrea să contacteze vreun părinte, trebuie întâi să facă rost de datele de contact de la antrenor. Și chiar dacă poate părea anecdotic, un alt avantaj al folosirii SoccerLab este că antrenorul poate oferi un răspuns direct, obiectiv și bazat pe date, la celebra întrebare: "De ce copilul meu nu joacă mai mult?"
https://i.eurosport.com/2020/06/02/2827056.jpg

Este pregătită România?

Suntem încă la București, Cluj sau Craiova în era în care oficialii echipelor de fotbal se laudă cu modernismul accesării unui EXCEL. Cu toate acestea, automatizarea datelor din sport este mult mai complexă și vremea EXCEL-urilor sau a arhivelor prăfuite este apusă.
În ultima vreme există semnale foarte pozitive din piață că organizațiile sportive din România încep încet-încet să investigheze noile tehnologii și fără doar și poate suntem, că țară și din punct de vedere sportiv, mult mai predispuși la digitalizare decât eram acum câțiva ani.Într-un mod foarte interesant, pandemia de COVID-19 a contribuit și ea la deschiderea către digitalizare pentru că toate activitățile profesionale au migrat în digital, ceea ce i-a făcut și pe cei care ar fi fost poate reticenți la schimbare și inovare să se adapteze și să vadă cu proprii lor ochi ce avantaje pot aduce tehnologiile de ultima ora.
O falsă problemă pe care o avem este cea a lipsei de resurse umane cu potențial, vestitul « n-ai cu cine ». Este o falsă problema pentru că, două zile sunt suficiente pentru a iniția un key user în toate tainele SoccerLab. Modalitățile de introducere a datelor sunt extrem de intuitive și oricine care știe să folosească un Smartphone va știi să folosească SoccerLab. Iar trecerea de la « generația cu cheia la gât » la « generația cu telefonul în mâna » nu va face decât să accelereze digitalizarea.

Rezultate bune = Rezultate și mai bune

Totul se leagă: un club de fotbal care face performanță și despre care se știe că are o academie în care selecția se face pe merit, pe date, nu va face decât să atragă și mai mulți copii fapt care va lărgi plaja de selecție și care va îmbunătăți performanțele clubului. La fel se întâmplă și în celelalte sporturi și să nu uităm că emulația din jurul tenisului în România se datorează într-o foarte mare măsură Simonei Halep, de departe sportivul în activitate cel mai popular în România și care și-a îmbunătățit rezultatele în momentul în care a început să recurgă la statistică. Tehnologia există, este accesibilă, rămâne doar să o folosim!
Alte Sporturi
De la Unibet, pentru jucători: Cupa României la Poker
09/09/2021 LA 10:15
Alte Sporturi
5 sporturi eficiente pentru eliminarea stresului
30/08/2021 LA 13:55