Pentru că lectura și sportul sunt două pasiuni care te pot ajuta să te dezvolți pe plan personal prin faptul că îți facilitează drumul spre a-ți atinge obiectivele, îți propunem câteva recomandări de cărți captivante din lumea sportului, în compania cărora să obții câteva momente de relaxare:
1. Cărțile scrise de Ioan Chirilă
Unul dintre cei mai prolifici scriitori români din domeniul sportiv, Ioan Chirilă a activat în funcția de jurnalist sportiv din anul 1959 până la sfârșitul vieții, în 1999. De-a lungul carierei, a publicat nu mai puțin de 27 de titluri, atât biografice, cât și despre evenimentele la care acesta a luat parte în calitate de jurnalist. Printre cele mai cunoscute titluri ce poartă semnătura autorului Ioan Chirilă se numără: Glasul roților de tren, un roman dedicat istoriei echipei de fotbal Rapid, biografia sportivei Nadia Comăneci, vândută în peste 30000 de exemplare, precum și alte opere despre sport: Șepcile roșii, Argentina, Și noi am fost pe Conte Verde, World Cup ’66 etc.
Alte Sporturi
Ponturi și cote pariuri pentru prima finală Conference League
19/05/2022 LA 16:45
https://i.eurosport.com/2022/03/21/3342149.jpg
În memoria jurnalistului și autorului român, Ioan Chirilă, Asociația Presei Sportive din România oferă Premiile Ioan Chirilă pentru presă și publicistică sportivă în cadrul unor gale anuale. Așadar, dacă ești pasionat de sport, scrierile lui Ioan Chirilă nu trebuie să îți lipsească din bibliotecă.
2. Cărți de arte marțiale
Există o varietate de jocuri sportive pe care le poți studia, cum ar fi: fotbal, arte marțiale, polo, tenis, astfel că pentru fiecare dintre aceste sporturi găsești cărți tematice care te ajută să descoperi, atât personalitățile marcante, cât și tainele necesare pentru a le practica. Anticariatul online TargulCartii.ro îți pune la dispoziție cărți de arte marțiale în care vei descoperi cele mai cunoscute stiluri de arte marțiale, precum și filosofia din spatele acestora. Dacă ești pasionat de tehnicile unui anumit stil, găsești atât în magazinul fizic cât și online acele cărți care să te ajute să stăpânești mai bine tehnicile de luptă dar și trăsăturile de caracter benefice unei bune dezvoltări.
3. Literatură sportivă
Prozatori români și străini au abordat teme sportive în diverse lucrări care s-au dovedit pe placul multor pasionați de sport. Pentru momentele în care vrei să te relaxezi în compania unei cărți și totodată să afli mai multe lucruri despre pasiunea ta, opere precum Groapa, scrisă de Eugen Barbu sau Unsprezece metri, de același autor, sunt o alegere ideală. Alți autori români care au scris literatură sportivă sunt Fănuș Neagu, Teodor Mazilu, Radu Cosașu sau Cornel Nistorescu. O operă străină cu tematică sportivă este reprezentată și de titlul Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri a autorului Peter Handke.
4. Biografiile celebrităților sportive
Cărțile despre viața și activitatea celor mai importante personalități sportive la nivel național și internațional sunt o lectură ideală pentru a-ți găsi motivația să practici un sport ori să adopți un stil de viață mai sănătos. De altfel, prin lectura unor astfel de titluri descoperi detalii noi despre personalitățile tale favorite, pe lângă celelalte beneficii pe care lectura ți le oferă. Printre cele mai citite biografii sportive se numără cele ale unor personalități precum: Alex Ferguson, Zlatan Ibrahimović, Jürgen Klopp sau Lionel Messi.
5. Enciclopedii și reviste de sport
Diverse edituri și publicații de sport din România îți pun la dispoziție enciclopedii de sport în care vei găsi informații cuprinzătoare despre diverse sporturi precum și despre diferiți sportivi. Îți recomandăm să parcurgi lunar și revistele de sport întrucât acestea îți vor prezenta cele mai eficiente metode de a face mișcare și îți pot fi de ajutor atunci când vrei să adopți un stil de viață sănătos.
Când vrei să-ți găsești motivația pentru a face anumite schimbări în viața ta și să devii o persoană mai activă, astfel încât starea ta de sănătate să se îmbunătățească, cărțile de sport sunt o adevărată unealtă care te ajută să îți atingi obiectivele.
Alte Sporturi
Cum îi motivezi pe copii să practice un sport și să aibă o viață activă
17/05/2022 LA 14:03
Alte Sporturi
Cele mai bune sloturi cu tematică Western!
16/05/2022 LA 11:06