Competițiile anulate, meciurile fără spectatori și stadioanele dezinfectate, toate sunt măsuri luate pentru a evita răspândirea COVID-19. Deci, pe cale de consecință, au luat amploare activitățile casnice de divertisment, a crescut din nou ratingul la TV, internet-ul a devenit principala sursă de relaxare, opțiunile sunt din ce in ce mai diverse. Un bun exemplu în acest sens este şi oferta distractivă online de pe cazinou-frank.com.
- FOTBAL. Federația de fotbal a fost prima care a anunțat că toate meciurile din Liga 1 și cele din ligile inferioare se vor disputa fără spectatori. Se recomandă evitarea strângerii de mână înainte de meciurile din competițiile de fotbal, în concordanță cu sfaturile anunțate de Organizația Mondială a Sănătății, cu scopul reducerii transmisiei coronavirusului.
Federația Română de Fotbal astfel s-a aliniat la decizia UEFA conform căreia jucătorilor le este interzis a da mâna cu arbitrii și adversarii, ca parte a ritualului înainte de începerea competițiilor UEFA. Adițional, FRF solicitase ca igienizarea vestiarelor să fie făcută după și înaintea fiecărui meci sau antrenament. Totodată, s-au stabilit reguli clare privind evitarea oricărei interacțiuni cu suporterii pentru autografe sau poze și s-a decis ca plimbările să fie făcute numai în spații deschise.
Alte Sporturi
De la Unibet, pentru jucători: Cupa României la Poker
09/09/2021 LA 10:15
- HANDBAL. Cele mai importante echipe, CSM București și SCM Rm. Vâlcea, s-au întâlnit în Liga Națională de handbal feminin. Echipa din capitală a oprit vânzările de bilete și meciul s-a jucat fără fani. Retragerea echipei naționale chineze din turneul preolimpic din cauza coronavirusului a perturbat și programul echipei naționale de handbal feminin.
- BASCHET. La rândul său, Consiliul de Administrație al Federației Române de Baschet a decis ca toate competițiile oficiale de baschet din țară să fie disputate fără spectatori. De asemenea, a decis că o serie de acțiuni să fie amânate: deplasarea echipelor naționale U15 (băieţi și fete) în Kosovo pentru meciuri de antrenament; toate activitățile zonale ale antrenorilor, acțiunile individuale de antrenament ale juniorilor au fost şi ele supuse restricţiilor.
- HALTERE. Campionatele Mondiale U20 de haltere, destinate juniorilor, programate la București, au fost amânate. La competiţie urmau să participe aproximativ 350 de sportivi de pe cinci continente.
Mai multe noutăți puteți găsi aici!
Alte Sporturi
5 sporturi eficiente pentru eliminarea stresului
30/08/2021 LA 13:55
Alte Sporturi
Uleiul hidrofil - curățare profundă a tenului
30/08/2021 LA 13:55