Tot 19 medalii a cucerit România şi la ediţia din 2019, de la Baku, dar atunci a ocupat locul 11, cu 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
La ceremonia de încheiere de la Banska Bystrica, drapelul României a fost purtat de judoka Alexandru Petre, medaliat cu aur la categoria 100 kg.
În ultima zi de a competiţiei din Slovacia, România a cucerit două medalii de aur şi una de bronz.
Alte Sporturi
Creierul tău şi jocurile de noroc
01/08/2022 LA 13:16
Ambele medalii de aur au fost aduse de gimnasta Amalia Puflea, la sol şi la bârnă.
În finala de la sol, Puflea a ocupat primul loc, cu 13,200 puncte, devansându-le pe germanca Helen Kevric (13,066) şi pe italianca July Marano (13,066). Sabrina Maneca Voinea a ocupat locul 5 (12,700).
Puflea a câştigat finala de la bârnă cu 13,366, fiind urmată în clasament de ucraineanca Ana Laşcevska (13,000) şi de italianca Arianna Grillo (12,900).
Atletul Alin Şavlovschi a cucerit medalia de bronz în proba de 2.000 m obstacole, fiind înregistrat cu timpul de 5 min 50 sec 91/100. Aurul a revenit spaniolului Mario Palencia Gomez (5:46.94), iar argintul a fost obţinut de cehul Jan Skarban (5:47.96 ).
Lenuţa Constantin s-a clasat pe locul 9 în finala probei de 1.500 m (4:31.86), iar Alexandra Hudea a încheiat pe locul 7 la 3.000 m (10:03.69).
La ştafetă combinată (100-200-300-300 m), echipa feminină (Monica Răduca, Melisa Niculae, Maria Capotă, Alexandra Ştefania Uţă) a ocupat locul 6 în finală (2:13.10), iar cea masculină (Vlad Dumitra, Adrian Dohotariu, Darius Gavriloaia, Tiberiu Rusu) a încheiat pe ultimul loc, opt (2:00.28).
Echipa feminină de handbal a ocupat locul 7, după ce a învins Slovacia cu 39-27 (19-10) într-o partidă de clasament.
Echipa feminină de volei, însă, a încheiat pe 8, după ce a pierdut în faţa Bulgariei (2-3), pe care o învinsese în grupă cu 3-0.
Echipa de judo a României a ocupat locul 7, după ce a învins Grecia în optimi cu 4-1, a pierdut în faţa Azerbaidjanului în sferturi cu 2-4 şi apoi a cedat şi în recalificări în faţa Germaniei, cu 2-4. Pentru România au evoluat Nicoleta Grigore (cat. 63 kg), Maxim Ţugulea, Sebastian Medre (cat. 81 kg), Francesca Corneliu (cat. +63 kg), Darius Georgescu (+81 kg), Florina Bădiceanu, Luciana Catană (cat. 52 kg), Claudiu Oancea (cat. 66 kg).
Medaliile de aur ale delegaţiei Românie au fost obţinute de echipa feminină de gimnastică artistică (Amalia Puflea, Amalia Ghigoarţă şi Sabrina Maneca Voinea), de Mihai Damian Motorca (atletism - aruncarea discului), de judoka Bogdan Alexandru Petre (cat. 100 kg) şi de Amalia Puflea (gimnastică artistică - sol, bârnă), medalii de argint au câştigat Amalia Puflea (gimnastică artistică - individual compus), Aissia Claudia Prisecariu (înot - 200 m spate şi 100 m spate), Ştefania Alexandra Uţă (atletism - 400 m garduri), la înot prin ştafeta combinată 4x100 m mixt (Darius Ştefan Coman, Alexandru Constantinescu, Eva Maria Paraschiv, Aissia Claudia Prisecariu), Cristian Popescu (atletism - săritura în lungime), Lucian Ştefan (atletism - 3.000 m) şi perechea Gabriel Gheţu/Eva Ionescu (tenis - dublu mixt), iar medalii de bronz, Ana Maria Vişan (atletism - aruncarea discului), Maria Denisa Capotă (atletism - 400 m), Rareş Ştefan Arsenie (judo - cat. 90 kg), ştafeta 4x100 m mixt feminin la înot (Aissia Claudia Prisecariu, Brigitta Vass, Eva Maria Paraschiv, Irina Preda, Ana Maria Sibişeanu), Eva Ionescu (tenis - simplu feminin) şi Alin Şavlovschi (atletism - 2.000 m obstacole).
https://i.eurosport.com/2022/07/31/3425566.png
În clasamentul pe medalii, Italia a ocupat primul loc, cu 21-12-14, urmată de Germania, 9-8-15, şi Spania, 8-7-4, etc.
România este reprezentată la FOTE Banska Bystrica 2022 de 92 de sportivi, la 8 discipline, atletism, înot, ciclism, gimnastică, judo, volei, handbal şi tenis.
Sursa: Agerpres
Alte Sporturi
Super-complex sportiv multifuncțional, la Craiova! Anunțul oficial
15/07/2022 LA 12:27
Alte Sporturi
16 vacanțe duble All-Inclusive în noua campanie Vlad Cazino
15/07/2022 LA 09:58