L-am auzit de multe ori pe Gică Hagi spunând că sportul românesc poate fi ajutat să crească doar printr-o lege foarte bine făcută, care să atragă sponsori puternici. L-am invitat la o discuție pe Doru Toma, un avocat specializat pe cauza sportive care ne explică, fără menajamente, cum se poate revitalizat sportul nostru și care sunt posibilitățile în această speță complicată: Sportul Românesc.
Există o tendință de degradare a sportului românesc. Legislația poate ajuta la readucere în prim plan a acestui fenomen care produce multe emoții fanilor?
D.T.: În sens general, degradarea sportului românesc este o consecință normală a degradării societății românești.
Alte Sporturi
Ce să faci pentru a deveni un jucător mai bun la cazino?
25/11/2021 LA 16:57
În opinia mea, degradarea sportului românesc nu este generată direct de legislația în domeniul sportiv, ci mai degrabă are la bază o scădere constantă a calității actului sportiv.
Legislația este un set de norme care reprezintă modul în care statul dorește să reglementeze un anumit domeniu. La noi, pentru guvernanți, sportul este interesant doar pentru poze la aeroport și mai puțin pentru stabilirea unui plan de acțiune. E destul de evident interesul scăzut al mediului politic, după modul în care Ministerul Tineretului este probabil ultimul punct de interes în negocierile de formare a oricărui guvern din România.
Legislația trebuie să transpună în norme legale, un plan. Iar noi nu avem în România un plan pentru sport. Avem nevoie de el, dar nu există.
Fotbalul este, de departe, cel mai popular sport din România. Cluburile de fotbal știu să folosească înțelegerile contractuale astfel încât profitul lor să fie maxim?
D.T.: Depinde ce ar trebui înțeles prin “înțelegeri contractuale” și “profit maxim”. Eu consider că toate înțelegerile contractuale ar trebui să asigure profitul maxim. Dar am vazut cluburi care aleg posibilitatea de a putea “scăpa” cât mai repede un antrenor sau un jucător, chiar dacă acest lucru nu aduce vreun profit, nici financiar și mai mereu nici sportiv.
https://i.eurosport.com/2021/08/05/3195392.jpg
Anul trecut, în vară, toți cei care urmărim sportul am asistat la “saga” potențialei despărțiri a lui Messi de Barcelona. Acel “foileton” care a început cu celebrul fax trimis de jucător clubului. După vreo două luni de discuții, în care jucătorul spunea ca e liber, iar clubul spunea că nu, Leo Messi s-a întors liniștit la antrenamentele clubului și a continuat să joace pentru Barcelona. Avea contract valabil și era mult prea scump pentru el să iasă din contract și atunci a renunțat. Aș spune că aceasta este o înțelegere contractuală pe care un club a știut să o folosească în interesul său.
De ce avocații români nu devin agenți de jucători sau președinți de cluburi sportive? În străinătate acesta este un fenomen larg răspândit.
D.T.: Glumind, aș spune că și în România avem avocați - președinți de club, de exemplu la FC Dinamo. Domnul Zăvăleanu este și avocat. Revenind acum la întrebarea ta, sunt câțiva avocați care activează în domeniul agenților de sportivi, dar nu cunosc cazuri de avocați președinți de cluburi sportive. De ce? În România, domeniul impresariatului sportiv, cel puțin în fotbal, a fost ocupat de diverse persoane și personaje cu relații de amiciție cu președinți și antrenori din anii 90. Ulterior, au mai “intervenit” în domeniu foști jucători sau diverse pseudo-vedete care au avut “acces” la sportivi. Nu avem în România agenții de management profesioniste pe modelul celor din Occident, pline de avocați care să se implice în conducerea carierei unor sportivi și, din motivele amintite anterior, nici firme românești de management nu prea există. Dar poate cel mai important este faptul ca nu avem o școală în domeniul dreptului sportiv, iar cei care lucrăm în acest domeniu ne-am cam calificat “la locul de muncă”.
Câți sportivi sau cluburi/federații ți-au cerut ajutorul într-o problemă legală și aceasta a fost rezolvată pentru că legislația de la noi are portițe pentru cei care știu să le valorifice?
D.T.: Consider că profesia de avocat nu este despre “portițe” sau chichițe avocățești”. În general este vorba de temeiuri de drept, de argumente și de practică în cele mai multe cazuri. Nu legislația este principala vinovată, ci de multe ori oamenii care aplică legea. Oameni care uneori au interese personale și care depășesc cadrul legal și comit abuzuri. Da, în sport avem o legislație învechită, Legea Sportului este apărută în anul 2000, iar noi suntem acum în anul 2021, aproape 2022. Multe lucruri s-au schimbat fundamental în 22 de ani, dar legea noastră înca rezistă. Am participat la multe întâlniri formale sau informale pe tema modificării legii sportului. La MTS, la COSR, la Parlament, la Guvern și nu s-a schimbat nimic. Fiecare ministru care a ajuns în biroul din Vasile Conta a avut ca prim scop să schimbe legea. Și după vreo câteva săptămâni orice “intenție” a dispărut complet. Inclusiv actualul ministru a dorit să schimbe legea și nimic nu s-a întâmplat. Ulterior a trecut la traducerea strategiei pentru sport a Ungariei pentru a încerca să o aplice și în România. Să vedem dacă va mai apuca să implementeze ceva, având în vedere criza politică în care ne aflăm. Ca o anecdotă, eram cândva, pe vremea guvernului tehnocrat, la un eveniment organizat de doamna Lipă, Ministru al Sportului la acea vreme. Mulți demnitari în prezidiu și în sala mulți președinți de federații, sportivi și antrenori, vedete din sport precum dl. Ilie Năstase sau dl. Ion Țiriac. Tema întâlnirii era modificarea Legii Sportului. Discuția lâncezea, de fapt era mai mult o “văicăreală colectivă”. La un moment dat, dl. Ilie Năstase a spus simplu: “Doamna Ministru, de ce încercăm noi să cârpim o lege proastă de care toți suntem nemulțumiți, propunerea mea ar fi să copiem integral una dintr-o țară europeană în care sportul funcționează: Franța, Spania.” După 5 ani traducem și vrem să copiem strategia din Ungaria…
Care a fost cel mai ciudat caz întâlnit în experiența ta de avocat, specializat pe cauze sportive?
D.T.: Din fericire, pot să spun că sunt norocos și nu am avut cauze ciudate în domeniul dreptului sportiv, ci doar cazuri în care m-am bucurat ca am fost implicat.
Pot însă să-ți spun că mi s-au părutciudate situațiile în care copii de 10-12 ani, care erau în faza de inițiere sau de acomodare cu diverse sporturi erau “blocați” pe baza unor pseudo-contracte sau chiar a unor contracte semnate din necunoștință de către parinți, iar ulterior când copilul dorea să plece la un alt club acesta era blocat pe baza acestor documente. Vorbim despre copii care sunt la început, care înca nu au dovedit nimic, despre care nu se știe dacă vor continua să facă sport și cu atât mai mult dacă vor ajunge mari performeri. Vorbim despre niște situații în care acele cluburi nu au investit aproape nimic în inițierea acelui copil, întrucât la aceste vârste părinții sunt cei mai mari “sponsori” ai fenomenului. Cred că până în jurul vârstei de 14 ani, copiii ar trebui să fie liberi să meargă acolo unde cred că se simt bine și singurul lucru care ar trebui să conteze ar fi acela ca acești copii fac sport. Una dintre problemele sportului românesc la acest moment este baza de selecție la nivel de juniori extrem de redusă și de aici dificultatea mai târziu de a avea calitate în actul sportiv. Aceasta completată nefericit cu insuficienta pregătirea antrenorilor români de la nivel juvenil.
Cum ar trebui să se semneze un contract între un sportiv și un club? Care ar trebui să fie pașii?
D.T.: Cu avocați de fiecare parte. Atât sportivul, cât și clubul. Cu persoane specializate care să analizeze rațional și lipsit de emoție relația contractuală ce urmează a fi începută. În mod normal, un asemenea contract ar trebui să fie analizat la fel ca orice procedură juridică. Cu o verificare a fiecărei părți. Sportivul – dacă este sănătos, ce istoric medical are, ce istoric comportamental are, ce potențial sportiv și de imagine are.
Clubul – dacă este “sănătos” financiar, dacă își plătește sportivii sau are restanțe, dacă este un club stabil din punct de vedere al managementului, care este potențialul de imagine și relația cu suporterii.
În ceea ce privește contractul aș urmări:
Pentru sportiv: să-i fie garantate toate veniturile negociate și prevăzute în contract, să fie clar stabilite condițiile de acordare a bonusurilor de performanță, să fie asigurat medical la societăți de asigurare recunoscute pentru calitatea serviciilor lor, să fie clar modul în care imaginea sa este utilizată de club sau dacă drepturile de imagine rămân integral ale sportivului, să fie bine definite condițiile de reziliere a contractului și cât mai puține posibilități de abuz din partea clubului. Un sportiv trebuie să știe că încasarea întregului contract fără a juca, îi face mult mai grea achiziționarea de către un alt club în viitor.
Pentru club: respectarea de către sportiv a obligațiilor asumate, determinarea (dacă este cazul) situației drepturilor de imagine, rigoare pentru confidențialitate asupra relațiilor din cadrul clubului, posibilitatea de reziliere unilaterală pentru situații care țin de disciplină, dopaj sau nerespectarea antrenorului și a angajaților clubului, clauze de reziliere clar determinate.
Se pot câștiga bani serioși în România din drepturi de imagine a unui sportiv?
D.T.: Da, se pot câștiga bani din drepturi de imagine. Nu știu dacă mulți sau puțini. Este o intrebare la care ar putea răspunde cei câțiva sportivi pe care îi vedem în diverse reclame zi de zi. Drepturile de imagine nu țin exclusiv de persoana sportivului sau de performanțele acestuia, ci de expunerea sa, de piața în care acesta acționează, de dimensiunea acestei piețe, de intențiile companiilor care vor să-și asocieze imaginea cu diverși sportivi.
https://i.eurosport.com/2021/11/03/3247802.jpg
La noi avem o categorie mare de sportivi asociați cu societăți de betting, câteva companii care folosesc imaginea doamnei Ana Maria Popescu sau a doamnei Cristina Neagu și cam atât. Și mai avem imaginea doamnei Simona Halep, dar în acest caz vorbim despre altceva: un sportiv cu expunere planetară, fost numărul 1 într-un sport foarte mediatizat, cu rezultate excepționale. Adevărul este că în afara numelor amintite anterior și a unor foști sportivi, sportul românesc nu prea creazăvedete. Nu avem jucători de fotbal în activitate care să fie solicitați de companii pentru a le promova. Cred că singurul în activitate este dl. Ianis Hagi, dar aici cred că este o discuție mai largă, iar numele său reprezintă un mare avantaj. Sportivii români nu prea sunt cunoscuți, nu știu să-și facă imagine, nu investesc în imaginea lor și sunt mai degrabă interesați de apariția în zona mondenă de can-can, care nu îi poate duce în zona de interes pentru companii.

David Popovici poate reprezenta un exemplu de bună practică

Avem un sportiv de viitor, pe numele lui David Popovici. Ce crezi că-i lipsește pentru a reuși la nivel înalt?
D.T.: David deja a început să confirme la nivel de seniori și aceasta este o veste foarte bună. Este un tânăr educat și mi-aș dori să-și continue educația, pentru că educația face diferența în orice domeniu. Are nevoie de muncă multă în plan sportiv și educațional. Și are nevoie de o echipă bună care să-i asigure un bun management al carierei. Un staff tehnic pregătit și informat la nivelul anului 2022, condiții de pregătire pentru a putea evolua, un manager cu experiență, un avocat bun, consultanți de social media și imagine care să știe cum să-i gestioneze relația cu fanii și cu media. Nu trebuie să se grăbească pentru că banii vor veni dacă evoluția sa va continua așa cum prevăd specialiștii. David are potențial să fie o vedetă internațională, vorbește bine limba engleză și este foarte natural în prezența camerelor de filmat sau a fanilor. Ah, și mai are nevoie de o familie care să-l susțină, așa cum a făcut-o până acum și care să nu urmărească imediat “recuperarea investiției”.
Există vreun club din Liga 1 organizat ca în campionatele puternice?
D.T.: Nu cunosc modul de organizare al cluburilor din Liga 1, în amănunt. La prima vedere Viitorul mi s-a părut mereu un club destul de bine organizat, care seamănă cu structurile din campionatele puternice. La fel și CFR Cluj sau Sepsi par destul de bine organizate. Majoritatea cluburilor de afară au proprietari, situație similară cu ce se întâmpla în România. Ceea ce au ei în plus, este o zonă de specialiști care în România cam lipsește. La noi patronul este și cunoscător în antrenorat, și specialist în marketing, are și înțelegere asupra fenomenului juvenil, într-un cuvânt patronul român nu se prea consultă și nu își caută colaboratori specialiști într-un domeniu. Dar acest lucru este valabil în mai toată societatea românească. Mulți proprietari de companii, cu rezultate bune în ultimii 30 de ani, consideră că dacă s-au descurcat fără avocați, consultanți, specialiști atâția ani pot face foarte bine afaceri în continuare, fără cheltuieli suplimentare. La fel și în politică, aproape toți politicienii își angajează consultanți și consilieri doar pentru a le “valida” opiniile și nu pentru a le utiliza experiența. Spre deosebire de noi, o companie internațională care dorește să înceapă activitatea în România își face primele contacte în zona de avocatură și de consultanță financiară pentru a înțelege cum trebuie să se raporteze la legislația românească și la administrația noastră. La fel ar trebui să fie și sportul românesc. Oamenii de sport trebuie să înțeleagă că sportul actual este business 100% și sportivul trebuie să fie mai mult decât un simplu atlet. Cluburile trebuie să acționeze la nivelul anului 2021, să știe să folosească drepturile de imagine, canalele de social media, să fie prezenți pe toate aplicațiile fie ele Instagram, Tik-Tok, Youtube, să sție să comunice cu suporterii și să-și crească baza de fani in permanență.
Ai lucrat cu Federația de baschet și ai supervizat multe contracte în această structură. Se poate face sport doar din bani publici, în România?
D.T.: Răspunsul este foarte simplu: dacă nu ar mai exista bani publici, nu ar mai exista sport în România. Spun acest lucru cu toată răspunderea. În România cel mai mare sponsor al sportului este Statul. Statul, fie ca vorbim de bugetul central sau bugetele locale. Vorbim preponderent de bani publici. Și nu puțini. Am putem exclude puțin fotbalul, dar doar în ce privește finanțarea FRF. În rest, fără contribuția adminstrațiilor publice locale, probabil că Liga 1 s-ar desfășura doar cu vreo 5-6 echipe și nici acelea nu s-ar “simți” prea bine.
Dar statul nu susține sportul doar în România. În Franța, ministerul de resort susține federațiile și sportul francez. Diferența o face modul în care sunt cheltuiți banii și ce dorește statul francez să obțină pentru banii cheltuiți. Iar rezultatele se văd și sunt mult diferite față de ce se întâmplă în România.
Din păcate, banii privați sunt puțini în sport, iar acest lucru se întâmplă și pentru că sportul românesc nu prea este atractiv pentru investitori și sponsori.
https://i.eurosport.com/2021/03/13/3011040.jpg
Cele mai importante și iubite cluburi din România sunt în situații complicate. Există o luptă acerbă pentru numele U Craiova și acum sunt două echipe care-l folosesc în Liga 1, FCSB și CSA Steaua și-au împărțit fanii, iar Dinamo stă la mila lui Nicolae Badea pentru a evolua sub acest nume în Liga 1. Este normal ca aceste dispute juridice să fie tranșate atât de anevoios?
D.T.: Disputele amintite de tine nu sunt doar trei litigii. Sunt mai repede trei “războaie” care sunt formate din mai multe “bătălii”. Adică sunt mai multe procese pe rol, în care de multe ori părțile implicate au devenit pe rând reclamanți și pârâți. Iar unele dintre aceste “bătălii” sunt în faza de apel sau recurs, în care una sau alta dintre părți sau poate chiar amândouă au contestat decizii ale instanțelor. Instanțele din România sunt destul de aglomerate, iar dacă “creativitatea” părților este foarte mare, atunci și “războaiele” durează mult. Aceste procese implică expertize, audieri de martori, suspendări de cauze pe diverse motive, toate aceste proceduri fiind mari consumatoare de timp. Ceea ce aș menționa la aceste dispute este că ele provin dintr-o negură a “privatizării” fotbalului românesc, de la începutul anilor 2000, în care puține lucruri sunt clare, indiferent că vorbim de Steaua, Dinamo sau U. Craiova. Și ele nu sunt singurele cazuri, dar sunt cele mai vizibile. Acum vreo 3-4 ani știam că și “urmașe” ale Rapidului erau câteva echipe, iar deunăzi am auzit și de multe echipe care se doresc continuatoarele Progresului București.
Ce ar trebui să se întâmple în sportul românesc pentru ca acesta să evolueze?
D.T.: Sportul românesc are nevoie de o direcție pe care să funcționeze. Și de un proiect național, un angajament căpe o perioadă de minim 10 ani nu ne abatem de la acest proiect. Pare utopic, dar altfel vom continua în deriva în care ne aflăm de 20 de ani. În ultimii 10 ani, sportul românesc a avut 10 miniștri. Fiecare cu ideile lui, câțiva foști sportivi, câțiva politicieni interesați în principal de pozele cu Hagi și Nadia. Pe acest fundament este greu de gândit că se poate organiza un plan atât de lung.
Ar trebui regândită legea sportului, ar trebui reorganizat MTS, ar trebui stabilit care este rolul MTS și care al COSR în ceea ce privește finanțarea sportului de performanță, ar trebui gândită strategia pentru aducerea copiilor la sport și susținerea acestui proiect împreună cu Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, ca parte a strategiei de sănătate publică a României, ar trebui încurajat sportul amator, ar trebui regândit sistemul de sponsorizare din punct de vedere fiscal pentru a deschide aceasta zona de finanțare pentru sportul românesc. Și aici sunt doar câteva din lucrurile care ar trebui făcute pentru a așeza un plan de evoluție a sportului românesc.
E greu, aș spune aproape imposibil.
Avem performeri în sport care nu se bucură de notorietate. Campioanele olimpice de la canotaj sunt un exemplu bun în acest sens. Cum se pot face ei mai vizibili? Există branduri în România interesate să investească în aceste sporturi?
D.T.: Campioanele olimpice la canotaj sunt niște sportive minunate. Canotajul este un sport dificil, dar din păcate canotajul este un sport cu vizibilitate redusă nu doar în România. La fel și scrima, la care România are rezultate foarte bune. Sunt puțini practicanți și puțin public interesat de aceste sporturi. Din acest motiv, diferența o face PR-ul fiecărui sportiv. Doamna Popescu de la scrimă este o figură mult mai prezentă în mediul public și reușește să atragă venituri din zona exploatării drepturilor sale de imagine. Sper ca oameni pricepuți în domeniul imaginii să lucreze cu doamnele Bodnar și Radiș și să facă din acestea personaje care să atragă brandurile românești și internaționale.

"Trebuie să ne dorim să jucăm în Champions League, nu doar banii din Champions League"

Ești un fan pasional al fotbalului. Crezi că vei mai vedea o echipă din România în grupele Champions League în următorii 10 ani?
D.T.: De ce nu? Exemplul Sheriff de anul acesta demonstrează că este posibilă participarea chiar și pentru echipe care provin din campionate mai puțin dezvoltate decât cele din țările occidentale. Singura condiție este să existe un proiect sportiv serios, puternic susținut financiar. Auzim frecvent lamentările reprezentanților cluburilor din România că este prea greu de ajuns în UCL, că UEFA nu lasă țările mici să trimită echipe în această competiție. Este adevărat că este mai atractiv un Bayern Munchen-Barcelona, decât un Shakhtar Donetsk – Sheriff Tiraspol, dar ambele meciuri se dispută în aceeași competiție și uneori chiar și la aceeași oră. Nu țin o statistică exactă, dar în ultimii ani au fost în grupele UCL, în afară de Moldova, echipe din Bulgaria, Belarus, Ungaria, Serbia și cred că și din Kazahstan. În acest timp echipele românești s-au bucurat foarte mult când au prins grupele Europa League. Așa cum spuneam mai devreme, trebuie să ne dorim să jucăm în UCL, nu doar să luăm banii din UCL. Iar la noi, în ultimii 10-15 ani a fost vorba mai mult despre “a le lua banii” și nu de a le oferi “ceva de calitate” și mai ales de durată. Putem vedea exemple ca Unirea Urziceni (care a făcut și rezultate) sau Oțelul Galați, proiecte care au fost doar “vehicule investiționale” având ca scop obținerea profitului și extragerea rapidă a banilor obținuți. Dar revenind la întrebarea ta, da, speranța moare ultima. Cred că putem avea o echipă în UCL și dacă dl. Hagi ar avea lângă el câțiva sponsori dornici de vizibilitate în cea mai importantă competiție fotbalistică a lumii, aș paria că el ar fi dispus să muncească pentru a duce Viitorul/Farul în această elită.
https://i.eurosport.com/2020/08/04/2859768.jpg
Această hegemonie a CFR-ului este benefică pentru fotbalul românesc?
D.T.: Nu cred că CFR-ul este principalul “vinovat” pentru această hegemonie. Aș spune că lipsa unor proiecte serioase a condus la această dominație. CFR s-a prezentat an de an ca un club serios, cu dorința de investi și de a păstra un nivel înalt. Și aici ne referim la tot “pachetul”: patron, sponsori, staff tehnic, lot de jucători, influență. Începutul sezonul 2021-2022 a fost surprinzător pentru modul în care a funcționat clubul în ultimii ani, dar vedem că echipa “defilează” în Liga 1. Dar din păcate semne de deteriorare a condițiilor de performanță au început să apară și la CFR.
În campionatele importante, nu prea vedem dominații de acest gen, poate cu excepția Germaniei sau a Franței, dar chiar și în aceste cazuri dominația nu este totală. În general campionatele cu o echipă care câștigă constant campionatul nu sunt nici puternice și nici interesante, iarăși cu cele doua excepții menționate anterior. Este si cazul campionatului nostru. Nu sunt antrenor, sunt doar microbist, dar impresia este că CFR a câștigat campionate la rând pentru că restul echipelor au fost mai preocupate de a nu-și lăsa antrenorii să pregătească echipele, decât să se lupte cu adevărat pentru victoria în campionat.
De ce sportivii uriași din istoria României nu sunt implicați în structurile de conducere ale Federațiilor? Nadia, Hagi, Năstase, Ghiță Mureșan sau Lipă nu sunt angrenați acum în aceste structuri. Cu ce ar fi putut ei să fie utili în aceste momente complicate pentru sport?
D.T.: Unii dintre ei au fost implicați, alții mai puțin. Doamna Lipă este președintele Federației Române de Canotaj, în funcție. Domnul Năstase a fost președintele Federației Române de Tenis, iar dl. Mureșan a fost vice-președinte al Federației Române de Baschet. Conducerea unei federații nu este doar despre sport și înaltă performanță anterioară. Este despre politică, despre capacitatea de relaționare cu structurile afiliate, despre modul de raportare la MTS și COSR și la reprezentanții acestor entități, despre colaborarea cu Federațiile internaționale A conduce o federație în România, la acest moment, nu este cea mai plăcută și facilă activitate. Și mai este ceva, federațiile sunt structuri de cluburi conduse de oameni. Cu preferințele și supărările lor, cu interese unele meschine, altele justificate și cam în acest mod se și aleg conducerile de federații. Și de cele mai multe ori nu sunt aleși marii sportivi. Este aceasta o pierdere? Cel mai probabil da. De exemplu, cel puțin la nivel de imagine, a nu-l asocia pe dl. Hagi cu FRF, cred că este o greșeală. Fără să mai spunem că proiectul “Viitorul” arată și calități de manager pentru domnia sa. Aș mai face o remarcă, nu trebuie confundat patronatul cu politica. Ca proprietar de club ai o mare libertate de acțiune, ca președinte de federație, deci ca politician, ești mult limitat în acțiunile tale pentru multe din motivele pe care le-am amintit anterior. În mod normal fiecare dintre numele amintite de tine, ar trebui să facă parte din primul rând de consilieri ai președinților de federații, ai Ministrului Sportului sau ai șefilor C.O.S.R. Și să fie ascultați, nu doar să fie trimiși să numere treningurile loturilor de juniori. Pentru că ei au experiența marii performanțe, lucru pe care îl mai întâlnim doar întâmplător în sportul românesc actual.
Ai reprezenta pro bono un sportiv care este în litigiu cu clubul său?
D.T.: Analizăm fiecare caz în care ni se solicită consilierea sau reprezentarea, iar dacă apreciemcă este necesar sprijinul juridic pro bono, putem susține un asemenea caz. De obicei însă sportivii sunt oameni care își permit onorariile avocațiale, deci nu ar necesita reprezentarea pro bono. Dar pentru un junior talentat și fără posibilități financiare cu siguranță am putea asigura reprezentarea pro bono.
Doru Toma este avocat partener în cadrul Societății de Avocatură Boboc & Asociatii și are o experiență juridică de peste 20 ani.
A oferit consultanță pentru companii românești și internaționale, din domenii precum publicitate, HORECA, transport, comerț online, construcții, IT, tehnologie și sport.
În ultimii 7 ani a coordonat activitatea de legal a Federației Române de Baschet.
Alte Sporturi
Un cadou pe zi, în fiecare zi, până pe 1 ianuarie la NetBet
25/11/2021 LA 15:07
Alte Sporturi
Redknapp l-a făcut praf pe Răducioiu
25/11/2021 LA 07:27