Ministerul Tineretului și Sportului și-a propus să construiască în capitala României trei super arene. Eduard Novak a precizat că în Bucureşti este nevoie să se construiască trei noi arene sportive: un patinoar, o sală polivalentă şi un velodrom: "Construcţia de baze sportive strategice anul viitor. Ce înseamnă bază sportivă strategică?
Înseamnă investiţii în sporturile în care avem priorităţi. Sunt nişte necesităţi, pasul unu ar fi că n-avem patinoar în Bucureşti, n-avem sală polivalentă competitivă, n-avem velodorm în România, lucruri esenţiale. Dar cu siguranţă îmi doresc ca în strategie şi autorităţile locale care investesc în baze să fie avizate de către noi, noi ştim cel ai bine în locaţiile care e tradiţia, necesitatea şi putem să le dăm un feedback", a spus ministrul Tineretului și Sportului, potrivit Telekom Sport.

MTS, cel mai mare buget din ultimii ani. 3 super-arene vor fi construite în București

Alte Sporturi
Te pot găsi clienții? Adăugați-vă afacerea gratuit pe o hartă folosită de milioane de utilizatori
ACUM 10 ORE
Potrivit sursei citate, pationarul va fi ridicat în locul vechiului patinoar Mihai Flamaropol, demolat în 2016. Noua sală polivalentă ar urma să fie construită pe un teren aflat în incinta Complexului Sportiv "Lia Manoliu", chiar lângă Național Arena. Eduard Novak a declarat, joi, că Ministerul Sportului va avea cel mai mare buget din ultimii ani, cu care se pot realiza proiecte sustenabile.
"Mă simt mulţumit de anul acesta. Am considerat că acest minister trebuie să fie ministerul care dă direcţia sportului, dezvoltării sportului. Mai mult de atât, trebuie să luăm atitudine pentru că în ultimii ani, acest minister şi-a pierdut din putere. S-a transformat într-o organizaţie care sprijinea financiar federaţiile. Trebuie să fim organizaţia care dă direcţia, sprijină şi arată drumul către performanţă. Mă dau puţin mare pentru că sunt foarte fericit. Anul acesta am avut in total pe sport 480 de mii de lei.
Am pornit un an modest, dar de la bugetul de 521 de mii am ajuns la 629 de mii de lei. Am ajuns pe un buget pozitiv, asta însemnând şi câteva premii europene, premiile sportivilor olimpici, dublarea medaliilor. Am avut sprijin politic în toate demersurile. Anul acesta, în afară de tineret care a plecat la Ministerul Familiei, vom avea un buget de start cu 100.000 de lei mai mare decât anul trecut. Este cel mai mare buget al sportului din ultimii ani. Putem realiza proiecte sustenabile pentru viitor" - Eduard Novak, potrivit digisport.ro.
Alte Sporturi
Suplimente alimentare pentru libido și viața sexuală
12/01/2022 LA 18:22
Alte Sporturi
Predicţiile eurosport.ro pentru cele mai importante competiţii sportive din 2022
01/01/2022 LA 20:13