Abdulmanap Nurmagomedov, tatăl lui Khabib Nurmagomedov și cel care l-a antrenat pe acesta pe parcursul carierei, a fost dus din Dagestan la un spital militar din Moscova și plasat în comă din cauza unor complicații ale unei pneumonii.
Starea lui nu este una bună, fiind operat la inimă. Din fericire, cei de la RT anunță că Abdulmanap și-a recăpătat cunoștința pe parcursul zilei de astăzi.

Mesajul lui McGregor

Arte Marţiale Mixte
Alin Chirilă - viața unui luptător MMA. De la a nu avea nimic la a titlul de campion european MMA
04/09/2021 LA 16:19
Președintele UFC, Dana White, a transmis un mesaj prin intermediul site-ului oficial: "Abdulmanap Nurmagomedov este un adevărat maestru în artele marțiale care își trăiește viața prin onoare, mândrie și respect. I-a transmis aceste valori fiului său, campionul mondial Khabib, încă de la o vârstă fragedă și s-a aflat în colțul său pe tot parcursul carierei. Știu cât de apropiat este Khabib de tatăl său și sunt trist să aflu despre starea lui din prezent. Gândurile mele sunt cu Abdulmanap și familia Nurmagomedov" a fost mesajul lui Dana White.
Și cel mai mare rival al lui Khabib, Conor McGregor, a avut un mesaj de susținere. La doar câteva zile după ce el și Khabib și-au trimis "săgeți" pe rețelele de socializare, McGregor a lăsat la o parte orice rivalitate din ring pentru a-l sprijini pe Abdulmanap.
Mă rog pentru recuperarea lui Abdulmanap Nurmagomedov. Un om responsabil pentru multiplii campioni mondiali, în mai multe discipline. Un adevărat geniu al artelor marțiale. Sunt foarte trist să aflu vestea. Ne rugăm pentru familia Nurmagomedov în aceste momente | Conor McGregor
https://i.eurosport.com/2020/05/13/2818312.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Arte Marţiale Mixte
Lovitură pentru UFC! Dana White a dezvăluit cât va lipsi Conor McGregor după accidentarea groaznică
15/07/2021 LA 15:44
Arte Marţiale Mixte
Khabib Nurmagomedov a refuzat o ofertă de 100.000.000 de dolari. Explicațiile acestuia
27/05/2021 LA 08:18