Conor McGregor a intrat în octagon pentru prima oară după un an. Ultimul său meci a fost împotriva lui Donald Cerrone, pe care l-a făcut knock-out după numai 40 de secunde.
Ieri noapte la Abu Dhabi (ora 7 dimineața, în România), McGregor l-a întâlnit pe Dustin Poirier, omul pe care l-a învins în urmă cu 7 ani. În acel duel, irlandezul s-a impus prin knock-out tehnic în prima rundă.
Lucrurile au stat diferit noaptea trecută la Abu Dhabi. Americanul i-a pus mari probleme lui McGregor și l-a trimis la podea în runda a doua, după o serie de croșee. Irlandezul a fost prins cu spatele la marginea octagonului și n-a reușit să-i blocheze loviturile lui Poirier, care s-a dezlănțuit.
Arte Marţiale
McGregor, show total înainte de meciul cu Poirier! Irlandezul a încercat să-și lovească adversarul
09/07/2021 LA 11:17
În final, luptătorul din Statele Unite i-a aplicat o directă în plină figură, iar McGregor s-a dezechilibrat și a căzut. Încă două lovituri expediate de Poirier au fost îndeajuns pentru ca arbitrul să intervină și să oprească meciul.

Khabib, mesaj acid pentru McGregor, după ce irlandezul a fost făcut K.O. de Poirier

Khabib Nurmagomedov a reacționat rapid și acid, după ce marele său rival, Conor McGregor, a fost făcut K.O. de Dustin Poirier în runda a doua. Luptătorul rus, care recent și-a anunțat retragerea, a aruncat câteva "săgeți" către McGregor, aducând în discuție faptul că "se antrenează cu copiii".
De notat că Khabib i-a învins atât pe McGregor, cât și pe Poirier în ultimii 3 ani:
"Asta se întâmplă când schimbi echipa, îți părăsești partenerii de antrenament care te-au făcut campion și te antrenezi cu copiii, departe de realitate", a scris Khabib, pe contul de Twitter, la finalul meciului dintre Conor McGregor și Dustin Poirier.
McGregor a auzit declarația tranșantă a lui Khabib și i-a oferit un răspuns pe măsură, la conferința de presă de la finalul luptei din Abu Dhabi:
"Echipa mea nu s-a schimbat începând din prima zi. Acesta este caracterul omului din spatele măștii... dacă vrea să-și exprime comentariile lipsite de respect, îl invit să revină și să ne luptăm din nou. Acesta este limbaj de luptă", a răspuns McGregor.

Reacția lui McGregor, după ce a fost făcut K.O. de Dustin Poirier în runda a 2-a

La finalul meciului de la Abu Dhabi, McGregor l-a lăudat pe Poirier pentru prestația sa, apoi a declarat că este extrem de dezamăgit pentru rezultatul final:
"Acea lovitură în gambă (n.r. - expediată de Dustin Poirier) a fost foarte bună, mi-a amorțit piciorul și n-am reușit să fiu atât de confortabil pe cât mi-aș fi dorit. Dustin este un luptător deosebit. Trebuie să mă scutur de praf și să revin, iar exact asta voi face. Am nevoie de activitate, pe bune... nu ajungi nicăieri dacă rămâni inactiv în acest sport.
Îmi accept înfrângerea, dar sunt dezamăgit pentru că am depus foarte multă muncă. Este greu de acceptat. Îmi doream să îmi reprezint echipa mult mai bine... acum mă voi odihni alături de copiii mei și asta e", a declarat Conor McGregor, după înfrângerea cu Dustin Poirier.

McGregor, învins în premieră prin knock-out în UFC

A fost cea de-a 27-a victorie din cariera lui Dustin Poirier, care și-a luat revanșa în fața lui Conor McGregor, după o așteptare de 7 ani. De notat că este pentru a 13-a oară când americanul se impune prin knock-out.
De cealaltă parte, McGregor se află la cea de-a 5-a înfrângere din carieră. Interesant este că eșecul împotriva lui Poirier a fost primul suferit prin knock-out de irlandez în cariera din UFC. McGregor mai pierduse o singură dată prin knock-out, însă într-un meci de box, împotriva lui Floyd Mayweather, în 2017.
Înfrângerea contra lui Poirier s-ar putea să-i dea planurile peste cap lui McGregor. Irlandezul spera ca o victorie noaptea trecută să-i aducă revanșa cu rivalul Khabib Nurmagomedov, împotriva căruia să lupte pentru titlul de campion.
Arte Marţiale
Accidentare horror în UFC! Chris Weidman și-a rupt piciorul, la prima lovitură a meciului
26/04/2021 LA 04:38
Arte Marţiale
Floyd Mayweather, atac fără precedent la Conor 'McLoser': "Nu câștigă lupte nici în propriul sport!"
24/01/2021 LA 14:51