Anul 2025 în sport | 4 recorduri și un nou titlu mondial! Armand Duplantis continuă să scrie istorie la săritura cu prăjina

Armand Duplantis, cel mai mare săritor cu prăjina din istorie, a avut un 2025 fabulos. După ce în 2023 și-a adjudecat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în acest an și-a trecut în palmares al 3-lea titlu mondial, impunându-se în finala de la Tokyo. Mai mult, de-a lungul sezonului, suedezul a doborât de 4 ori recordul mondial și a încasat premii uriașe.

Record mondial la Tokyo! Armand Duplantis, pentru a 3-a oară campion mondial, cu un rezultat fabulos

Sursa video: Eurosport

Armand Duplantis a avut un 2025 fantastic, confirmându-și statutul de cel mai mare săritor cu prăjina din istorie. Suedezul, care cucerise în 2024 al doilea titlu olimpic la Paris, și-a trecut în acest sezon în palmares și cel de-al 3-lea titlu mondial.
Așa cum era de așteptat, sportivul de 26 de ani și-a întrecut concurența la Campionatele Mondiale de la Tokyo și a cucerit medalia de aur la finalul lunii august, când a stabilit, totodată, și un nou record mondial. În Japonia, el a sărit 6 metri și 30 de centimetri, corectând pentru a 14-a oară în carieră și 4-a oară în 2025 cel mai bun rezultat din toate timpurile.
De-a lungul acestui sezon, Duplantis a reușit să stabilească un record și în fața fanilor suedezi, reușind să se impună în iunie, în cadrul reuniunii atletice de la Stockholm din cadrul circuitului Diamond League.
A fost pentru prima oară când Duplantis, în vârstă de 25 de ani, a doborât recordul în fața propriului public, pe venerabilul Stadion Olimpic din Stockholm, eveniment pe care l-a caracterizat drept "un vis absolut".
"Sunt atât de bucuros că am reușit să fac asta. A fost unul dintre cele mai mari obiective ale mele din acest an, din ultimii ani de fapt, să dobor recordul mondial aici. Este un sentiment atât de special și încerc să mă bucur de el.
Cred că acea săritură a fost săritura perfectă în această zi. Vor fi sărituri mai bune în viitor, nu-mi fac griji pentru asta. Am făcut săritura potrivită la momentul potrivit. Acesta este singurul lucru care mă interesează. Trăiesc clipa, încerc să mă bucur de asta acum, ăsta este cel mai important lucru", a declarat Armand Duplantis.

Duplantis, motivat să doboare recordul mondial centimetru cu centimetru

În urma performanței de la Tokyo din această vară, Duplantis a încasat și un premiu uriaș. Pentru titlul mondial adjudecat în Japonia, Mondo a primit 70.000 de dolari, în timp ce pentru doborârea recordului și-a adăugat în conturi încă 100.000 de dolari.
Acesta este cel mai mare câștig pe care l-a obținut vreodată pentru un record mondial. Mai mult, suma totală adjudecată în urma performanței de la Tokyo a fost completată și cu bani din sponsorizări, suedezul atingând un câștig remarcabil.
De altfel, aspectul financiar este cel care îl motivează pe Armand Duplantis să își îmbunătățească centimetru cu centimetru recordul mondial. Premiile au crescut considerabil odată ce suedezul a devenit cea mai mare vedetă din prezent a atletismului mondial.
Inițial, în februarie 2020, el a câștigat 5.500 de euro pentru primul său record, de 6,17 metri. Ulterior a încasat 27.500 de dolari, iar din 2022 a ajuns la un total de 100.000 de dolari, dintre care 50.000 de dolari pentru aur și 50.000 de dolari pentru record.
Duplantis nu este singurul care a adoptat o astfel de abordare în lumea săritorilor cu prăjina. În trecut, și ucraineanul Sergey Bubka, și rusoaica Yelena Isinbayeva au apelat la această "strategie" pentru a obține bonusuri mai mari.
Bubka a doborât recordul mondial masculin de 17 ori de-a lungul carierei, iar Isinbayeva a reușit această performanță de 28 de ori. În ceea ce-l privește pe suedezul de 25 de ani, el ar fi câștigat până acum, doar din bonusurile primite pentru recordurile doborâte, circa 1,36 de milioane de dolari (1,17 milioane de euro).
Cele 14 recorduri ale lui Armand Duplantis:
  • 8 februarie 2020 - 6,17 metri
  • 15 februarie 2020 - 6,18 metri
  • 7 martie 2022 - 6,19 metri
  • 20 martie 2022 - 6,20 metri
  • 24 iulie 2022 - 6,21 metri
  • 25 februarie 2023 - 6,22 metri
  • 17 septembrie 2023 - 6,23 metri
  • 20 aprilie 2024 - 6,24 metri
  • 5 august 2024 - 6,25 metri
  • 25 august 2024 - 6,26 metri
  • 28 februarie 2025 - 6,27 metri
  • 15 iunie 2025 - 6,28 metri
  • 12 august 2025 - 6,29 metri
  • 27 august 2025 - 6,30 metri
În 2026, principala competiție la care este așteptat să participe Armand Duplantis este reprezentată de Campionatele Europene de Atletism, care vor avea loc la Birmingham, în perioada 10-16 august.
Mondo este campionul en-titre de la săritura cu prăjina, el având în palmares trei titluri europene consecutive. Pe primul l-a cucerit în 2018, la Berlin, cu o săritură de 6,05 metri, apoi s-a impus în 2022, la Munchen, cu 6,06 metri, iar în 2024 a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Roma, unde a sărit 6,10 metri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo