Lovitură de teatru la Mondialele de atletism! "M-au bătut bine şi pe merit"
Publicat 17/09/2025 la 10:02 GMT+3
Grant Holloway, unul dintre cei mai mari atleţi din istoria probei de 110 metri garduri, a ratat ieri prezenţa în finala probei de la Mondialul din Tokyo. Americanul de 27 de ani şi-a acceptat cu demnitate înfrângerea, deşi rezultatul vine în contextul unei accidentări la genunchi pe care a suferit-o la începutul anului.
Kein Uhrenvertrag: Grant Holloway lässt Dampf ab
Credit imagine: Getty Images
Cu un senzaţional 12.81 secunde - al doilea cel mai bun timp din istorie la 110 metri garduri - Grant Holloway a dominat de o manieră autoritară proba în ultimii 5-6 ani. Era triplu campion mondial şi obţinuse aur şi argint olimpic (la Paris şi Tokyo), astfel că mulţi mizau pe el şi pentru podiumul de la Mondialele din acest an.
Doar că CM din Japonia sunt pline de surprize, iar Holloway, care în 2024 pierduse doar două curse (al doilea la Laussane, în Diamond League şi tot al doilea la Gala dei Castelli, nu a obţinut nici măcar calificarea în finală.
El a încheiat penultimul act abia pe 6, cu un timp modest - 13.52 secunde, dar la final a impresionat cu modul extrem de demn în care a primit înfrângerea.
"M-au bătut bine şi pe merit", a spus yankeul pentru TNT.
Rezultatul slab are şi o explicaţie, Grant fiind chinuit în tot acest sezon de o accidentare la genunchi. El a participat puţin în competiţii, ajungând la Mondiale doar graţie statutului de campion în exerciţiu.
"Mi-am auzt genunchiul cum trosneşte în timp ce făceam genuflexiuni", dezvăluia Holloway într-un podcast, în această vară, astfel că șansele lui la Tokyo se anunţau limitate. Totuși, specialiştii credeau că se va califica fără emoţii în finală, unde, chiar dacă nu va avea neapărat şansa să lupte pentru aur, va fi un candidat la o medalie. Nu s-a întâmplat așa, dar americanul e încă tânăr şi cu siguranţă va depune efort să își recâştige "tronul", Jocurile Olimpice de acasă, de la Los Angeles, fiind marele lui obiectiv.
Cordell Tinch a preluat "sceptrul puterii" de la Grant Holloway, în finala Mondialului de atletism
În absenţa lui Holloway, finala a fost câştigată de alt american, Cordell Tinch, care şi-a încheiat sezonul fulminant. El avea cel mai bun rezultat din 2025 şi ieri a câştigat primul său titlu de campion mondial cu timpul de 12.99 secunde.
O mare revelaţie în acest an, devenind al patrulea cel mai rapid din istorie (12,87 secunde), atletul în vârstă de 25 de ani a trecut de garduri cu o uşurinţă derutantă, devansându-i pe jamaicanii Orlando Bennett (13.08) şi Tyler Mason (13.12).
În prima sa finală mondială în aer liber, francezul Just Kwaou-Mathey a terminat pe locul 7 în 13.42. Ajuns la Tokyo cu al treilea cel mai rapid timp al sezonului (12.99), el era unul dintre cei doar trei sportivi care au coborât sub pragul de 13 secunde în 2025.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/16/image-0ec62e3a-2202-4c64-8af2-941ce38642c9-85-2560-1440.jpeg)
Campion mondial în premieră la Tokyo! Tinch i-a învins pe jamaicani și a cucerit aurul la 110 m garduri
Sursa video: Eurosport
Astăzi, Mondialul de la Tokyo va decerna 4 seturi de medalii, dar în egală măsură atenţia fanilor atletismului va fi direcţionată către sprinteri, care vor lupta în seriile de la 200 metri (feminin şi masculin).
Programul zilei (în direct pe Eurosport 1 şi HBO Max)
- ora 13:05 - Triplusalt masculin - Calificări
- ora 13:10 - Aruncarea suliței masculin - Calificări - Grupa A
- ora 13:30 - 200 m feminin - Serii
- ora 14:10 - Săritura cu prăjina feminin - Finala
- ora 14:15 - 200 m masculin - Serii
- ora 14:45 - Aruncarea suliței masculin - Calificări - Grupa B
- ora 14:49 - Săritura în lungime masculin - Finala
- ora 15:03 - 400 m garduri feminin - Semifinale
- ora 15:30 - 400 m garduri masculin - Semifinale
- ora 15:57 - 3000 m obstacole feminin - Finala
- ora 16:20 - 1500 m masculin - Finala
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo