Eurosport
Vicecampioana mondială din 2023 ratează CM de la Tokyo din cauza unei suspendări provizorii pentru dopaj
De
Publicat 12/09/2025 la 13:42 GMT+3
Atleta etiopiană Diribe Welteji, specialistă în probele de semifond, va rata Campionatele Mondiale, care încep sâmbătă la Tokyo, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dat curs, vineri, apelului făcut de Unitatea pentru Integritatea Atletismului (AIU) pentru suspendarea sa provizorie pe perioada audierii într-un caz de dopaj, transmite Reuters.
Sifan Hassan a pulverizat recordul Maratonului de la Sydney! Cursă fabuloasă pentru legendara atletă
Sursa video: Eurosport
Sportiva de 23 de ani, medaliată cu argint în proba de 1.500 de metri la Mondialele de la Budapesta, din 2023, a fost exonerată de Autoritatea Etiopiană Antidoping de acuzația că nu a furnizat sau a refuzat să furnizeze o probă la finalul lunii august.
AIU a făcut apel la decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar joi a cerut ca Welteji să nu fie eligibilă să concureze până când nu se va lua o decizie în acest caz.
Welteji era programată să evolueze în seriile probei de 1.500 m, pe Stadionul Național din Tokyo.
Clasată pe patru la JO 2024, Diribe Welteji nu a mai alergat din iulie, când a participat la reuniunea Prefontaine Classic (Eugene/Oregon), unde s-a clasat pe locul al doilea, cu un record personal de 3 min 51 sec 44/100, după kenyana Faith Kypyegon, care a stabilit un nou record mondial.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo