Finala la 100 de metri va fi luni dimineața, de la ora 5:50 (ora României). Două ore mai devreme, de la ora 4:00, se vor disputa semifinalele.
Trioul din Jamaica format din Shelly-Ann Fraser-Pryce, Elaine Thompson-Herah și Shericka Jackson va domina Campionatele Mondiale de la Oregon, așa cum a făcut-o și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020? Sunt cele mai rapide trei femei din lume în acest sezon: 10.67 pentru Fraser-Pryce, 10.77 pentru Jackson și 10.79 pentru Thompson-Herah.
Veterana Fraser-Pryce (35 de ani) vizează a cincea ei medalie de aur la Campionatul Mondial, având de apărat titlul cucerit în urmă cu doi ani la Doha.
Atletism
Noul Bolt face senzație! Letsile Tebogo a doborât recordul mondial U20 la 100 m, încetinind pe final
03/08/2022 LA 16:10
Thompson-Herah (30 de ani) este de două ori campioană olimpică, dar singura ei medalie individuală la Mondiale a fost una de argint la 200 m, în 2015. Jackson (27 de ani) caută a treia medalie individuală la Mondialul de atletism, după bronzul la 400 m în 2015 și 2019.
Julian Alfred, campionul NCAA pentru Texas, care candidează pentru Santa Lucia, are al patrulea timp mondial, un 10.81 secunde. Urmează britanica Dina Asher-Smith, medaliata cu argint de la Doha în 2019.

SUA nu a luat medalie la 100 metri în trei ediții de Mondiale

Specialiștii se tem că gazdele Statele Unite ale Americii nu vor lua nici acum nicio medalie în cursa de 100 de metri. În istoria Campionatelor Mondiale s-a mai întâmplat acest lucru de trei ori: 1987, 2001 și 2019. Principala sprinteră din SUA care vizează podiumul la Oregon este campioana Melissa Jefferson, campioana națională, care se află pe locul șase în lume în acest sezon, cu 10.82 secunde. E în spatele coechipierei Aleia Hobbs, cea care a alergat 10.81 la Campionatele SUA, dar în serii.
Și nu numai jamaicanele și britanicele sunt contracandidatele americancelor. Maree Josee-Talou din Coasta de Fildeș. medaliată cu bronz la Doha 2019, dar și cu argint la Londra în 2017, a obținut al treilea timp în serii la Oregon 2022.
În serii, Elaine Thompson-Herah a scos abia al 17-lea timp (11.15 secunde), dar nu a forțat pentru că a câștigat seria în care a luat parte. De altfel, atletele jamaicane și-au câltigat seriile în care au luat startul: Shlely-Ann Fraser-Pryce (seria 2), Shericka Jackson (seria 1) și Elaine Thompson-Herah (seria 3).

Cei mai buni timpi în serii la 100 metri

  • Dina Asher Smith (Marea Britanie) 10.84
  • Shelly-Ann Fraser-Pryce (Jamaica) 10.87
  • Marie-Josee Ta Lou (Coasta de Fildeș) 10.92
  • Daryll Neita (Marea Britanie) 10.95
  • Twanisha Terry (SUA) 10.95
  • Mujinga Kambundji (Elveția) 10,97
Atletism
Încă 5 medalii pentru români, în penultima zi a FOTE! Pe ce loc e România în clasamentul pe națiuni
29/07/2022 LA 15:18
Atletism
Schimbare istorică în atletism pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Anunţul World Athletics
25/07/2022 LA 14:52