Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#DORdeSPORT Jesse Owens și "cele mai productive 45 de minute din istoria sportului"

Irina Aldea

Actualizat 25/05/2020 la 18:00 GMT+3

Într-o perioadă în care oamenii de culoare nu aveau prea multe drepturi, Jesse Owens a demonstrat cât de greșite sunt prejudecățile și a spulberat trei recorduri mondiale şi a atins încă unul în doar 45 de minute.

Jesse Owens

Credit imagine: Getty Images

În timp ce marii creatori ai lumii se străduiesc ani de-a rândul să realizeze ce-și propun pentru a marca istoria, Jesse Owens, în vârstă de 23 de ani atunci, la Jocurile Olimpice de la Berlin, a marcat istoria sportului în doar 45 de minute. Născut la Oakville, în Statele Unite ale Americii, James Cleveland Owens a devenit cunoscut sub numele de Jesse, asta pentru că s-a prezentat "J.C." unei profesoare, dar pentru că avea un accent sudist, s-a auzit "Jesi!"
Jesse Owens
În august 1936, Jocurile Olimpice de vară au avut loc la Berlin, locul în care conducătorul nazist, Adolf Hitler, a folosit jocurile pentru a face propagandă pentru regimul nazist din Germania. A cheltuit sume enorme pentru pregătirea atleților germani și a sperat să încununeze cu lauri mitul rasei superioare, "ariană", cea alba și pură, a europenilor nordici. Cu toate acestea, rezultatele sportive ale lui Owens din 1935 și 1936 au năruit toate aceste planuri și speranțe.

Jesse Owens, atletul care a zdrobit orice barieră

La liceul din Cleveland, Ohio, Jesse s-a remarcat atât în probele de sală, cât și în cele de stadion, arătând de ce este în stare. A câștigat probe importante la campionatele naționale ale atleților amatori, în 1934 și 1935, iar apoi a depășit cinci recorduri mondiale când a concurat cu echipa universității statului Ohio, la Ann Arbor, Michigan, pe 25 mai 1935.
Aventura lui Jesse, de la 3.15 – 4.00
3.15 Cursa de 100 de iarzi, aproximativ 91 de metri. Owens nu plecase așa cum și-ar fi dorit, dar a accelerat pe parcurs. La 3.15 termina la 9.3.100 – Nu stabilise un nou record mondial, dar îl atinsese pec el vechi.
3.25 Săritura în lungime. O săritură s-a dovedit a fi de ajuns. Owens zburase de-a dreptul pe pistă și obținuse 8,13 m. Primul om care a trecut bariera de 8 m la acel moment.
3.34 Cursa de 220 iarzi, aproximativ 201,2 metri. Owens nu avea de gând să slăbească ritmul pentru nicio secundă și ajunsese primul și în această probă, cu 20.3 secunde.
4.00 Cursa de 220 de iarzi garduri. Nicio problemă pentru Owens, care scoate 22.6 de secunde, un nou record mondial.
În 1936, Jesse a alergat pentru cele patru medalii de aur în pantofii sport creați de însuși Adolf “Adi” Dassler, fondatorul Adidas, care a folosit Olimpiada de la Berlin pentru a se face cunoscut în industria sportivă.
Jesse Owens

Popularitatea nu i-a asigurat traiul

După Jocuri, Owens a fost obligat să ia parte la mitinguri sportive în Europa, pentru a strânge bani pentru echipa americană. Prea obosit pentru a participa, s-a retras și a fost suspendat de Uniunea Americană a Atleților Amatori. Mai târziu, a participat la concursuri demonstrative pentru a strânge bani pentru familia sa și făcând acte de caritate; cursa cea mai faimoasă a fost cea în care a concurat cu un cal.
În ciuda popularității sale după Olimpiada din 1936, Jesse nu a fost scutit de greutățile de după isprava lui de la Berlin: "Oamenii au spus că este degradant pentru un campion olimpic să alerge împotriva unui cal", a spus Owens, "dar ce trebuia să fac? E adevărat că am câștigat patru medalii de aur, dar le poți mânca? Nu, nu te poți hrăni cu așa ceva".
Jesse Owens
Nici președintele USA nu a avut timp de el. Franklin D. Roosvelt nici măcar nu l-a băgat în seamă pe Jesse. Cu toate acestea, Hitler, care afirma înainte de Olimpiadă că rasa ariană va zdrobi orice adversar, a dat ordin ca baraca din Satul de Vacanţă în care fusese cazatamericanul, să fie conservată. Acum, cei care vizitează Berlinul pot să vadă unde a stat Jesse în 1936.
S-a stins la 66 de ani, din cauza consumului crescut de tutun. A trăit de pe o zi pe alta, fiind obligat să alerge, la showuri, contra cailor pentru a face rost de bani! Soţia, unica femeie din viaţa lui, cu care fusese căsătorit timp de 45 de ani, le-a spus jurnaliştilor cum, cu ultimele puteri, Jesse îi telefonase preşedintelui Jimmy Carter. "Mister President, am rugamintea de a nu ordona boicotarea Olimpiadei de la Moscova. Ar fi păcat pentru spiritul olimpic, pentru sport. Hitler m-a făcut negru, nemţii m-au scuipat, dar le-am luat medaliile. Asta a contat!" Al 39-lea preşedinte al SUA nu l-a ascultat...
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo