Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kenyanul Asbel Rutto, nou record în maratonul Romei! Uluitor la cât a oprit cronometrul

Dani Morar

Publicat 18/03/2024 la 11:45 GMT+2

Atletul kenyan Asbel Rutto a câştigat duminică a 29-a ediţie a maratonului Romei, stabilind şi un nou record al competiţiei, cu timpul de 2h06min24sec pe distanţa clasică de 42,195 km, transmite Xinhua.

Asbel Rutto.

Credit imagine: Eurosport

Rutto, de doar 22 ani, a îmbunătăţit cu 24 de secunde vechiul record stabilit acum doi ani de etiopianul Tefera Fikre Bekele.
Într-o cursă dominată de sportivii kenyeni, care au ocupat primele opt locuri, Rutto a fost urmat de conaţionalii săi Brian Kipsang (2h07min55sec) şi Sila Kiptoo (2h08min08sec).
În cursa feminină s-a impus atleta kenyană Ivyne Lagat cu timpul de 2h24min35sec, urmată de de conaţionala ei Lydia Simiyu (2h25min09sec) şi de etiopiana Emebet Niguse (2h26min40sec).
Circa 15.000 de alergători au luat parte la maratonul de pe străzile Romei, cu startul şi sosirea în umbra Colosseumului. Cursa a fost afectată de o mişcare a protestatarilor de la Ultima Generazione, care au blocat Podul Vittorio Emanuelle al II-lea, pe unde trebuiau să treacă sportivii pe la kilometrul 15. Poliţia a intervenit şi a reuşit să-i reţină pe protestatari, înainte de trecerea atleţilor.
Ultima oară când s-a impus un european la Roma a fost în 2005, când a câştigat italianul Alberico Di Cecco, în timp ce la feminin rusoaica Galina Bogomolova a fost prima la ediţia din 2009.
Prima ediţie a maratonului Romei a avut loc în 1982.
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo