Situație dramatică pentru doi dintre cei mai rapizi atleți din istoria probei de 110 metri garduri. Hansle Parchment, campionul olimpic de la Tokyo, spera să devină și campion mondial, iar șansele păreu să îi surâdă. Asta pentru că în semifinala alergată alături de Devon Allen, ieri, jamaicanul alergase în 13.02, câștigând cursa (americanul a oprit cronometrul la 13.09). Parchment a avut însă un ghinion uriaș, chiar la încălzirea de pe pistă, dinaintea finalei. El a sărit 3 garduri, pentru a se reacomoda la condițiile de concurs și a simțit o jenă vizibilă la coapsă. Imediat, medicii și-au făcut apariția, dar jamaicanul probabil a suferit o întindere serioasă, pentru că a fost nevoit să abandoneze.
În absența lui, SUA devenea favorită să facă tripla istorică, așa cum s-a întâmplat și la 100 metri masculin, doar că liderul sezonului, Devon Allen, a fost descalificat pentru start furat.
Atletism
Noul Bolt face senzație! Letsile Tebogo a doborât recordul mondial U20 la 100 m, încetinind pe final
03/08/2022 LA 16:10
Yankeul a plecat cu 0,099 secunde prea devreme, iar organizatorii nu au avut altă alternativă decât să respecte regulamentul și să îi arate cartonașul roșu. Extrem de nervos, Allen s-a dus să vadă reluarea, apoi a formulat un protest, dar hotărârea inițială s-a respectat.
"Nu am avut ce să mai fac. E al naibii de frustrant, m-am pregătit pentru cursa asta tot anul. Totul se raportează la Mondiale, în 2022, iar eu nu am putut alerga. Înțeleg că e vina mea, dar tot frustrant e, pentru că timpul de reacție a fost cel care a fost. O să învăț pe viitor să fiu mai temperat la start", a spus americanul, după cursă, citat de worldathletics.org.
Allen alergase luna trecută, chiar înainte de Mondiale, în 12.84 secunde, al treilea timp din istorie. El a fost atunci la doar 4 sutimi de recordul mondial.

Holloway, cel care a beneficiat de situația creată

În aceste condiții, Grant Holloway a cucerit aurul, oprind cronometrul la 13.03 secunde. Un timp bun, care îi permite să își apere titlul mondial. El a devenit primul atlet care câștigă două medalii de aur succesive la Mondiale, de la Allen Johsnon (2001 și 2003).
Podiumul a fost completat de compatriotul lui Holloway, Trey Cunningham (13.08 secunde), acesta bifând prima sa medalie la acest nivel. Bronzul a mers la tânărul Asier Martinez, din Spania, care a reușit un personal best, 13.17 secunde.
"Sunt încântat că am reușit să devin campion mondial. Atmosfera a fost fantastică, pentru așa ceva m-am apucat de atletism. E primul meu titlu major cucerit în SUA, astfel că totul e mult mai special", a spus la final Holloway.
După 3 zile de competiții, SUA sunt lider autoritar în clasamentul pe medalii, cucerind deja în 6 rânduri aurul. 4 medalii de argint și tot 4 de bronz au dus totalul la 14, cu 11 mai mult față de a doua clasată, Ethiopia (2 medalii de aur, 1 argint).
Atletism
Încă 5 medalii pentru români, în penultima zi a FOTE! Pe ce loc e România în clasamentul pe națiuni
29/07/2022 LA 15:18
Atletism
Schimbare istorică în atletism pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Anunţul World Athletics
25/07/2022 LA 14:52