Eurosport
Ştefania Uţă, performanță mare la CE U20! A acces în finală la 400 m garduri cu cel mai bun timp
De
Publicat 09/08/2023 la 15:25 GMT+3
Alexandra Ştefania Uţă a reușit o performanță remarcabilă la Campionatele Europene de atletism U20, care se desfășoară în aceste zile la Ierusalim. Românca de numai 15 ani s-a calificat în finala probei de 400 m garduri cu cel mai bun timp și este una dintre marile favorite la medalii.
Alexandra Ștefania Uță
Credit imagine: Eurosport
Alexandra Ştefania Uţă este una dintre cele mai promițătoare atlete din România. La numai 15 ani, sportiva născută la Râmnicu Vâlcea a devenit, în iulie, campioană națională de seniori la 400 m garduri și a avut rezultate de excepție și la nivel internațional.
La finalul lunii iulie, sportiva noastră a cucerit medalia de argint la 400 m garduri în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție care s-a desfășurat la Maribor. În finală a înregistrat un timp de 56.31 secunde, cel mai bun al carierei, și a fost devansată numai de ucraineanca Olha Mashanienkova (56.28 secunde), care este cu aproape un an mai mare.
Alexandra Ștefania Uță, în finală la 400 m garduri, la Campionatele Europene U20
În această săptămână, Ștefania Uță și-ar putea lua revanșa în fața ucrainencei, la Campionatele Europene U20 care au loc la Ierusalim. Românca a început excepțional concursul, câștigând atât seria în care a concurat ieri, cât și semifinala de azi. Sportiva noastră a oprit cronometrul la 56.50 secunde, și s-a calificat în finală cu cel mai bun timp. Prima semifinală a fost câștigată de Olha Mashanienkova (56.78 secunde).
Luptă pentru medalii în finala de miercuri (ora 17:30) se anunță una palpitantă, deoarece la start vor fi și suedeza Noa Granat (locul 20 în clasamentul european), a doua în semifinala câștigată de Uță, dar și britanica Emily Newnham, care a terminat pe doi prima semifinală.
România nu a luat deocamdată nicio medalie la competiția din Israel. Cea mai bună clasare de până acum a fost obținută de Jennifer Ștefania Dossey, care a terminat pe locul 6 finala de la triplu salt. În această seară avem doi reprezentaţi în finalele de la aruncarea suliţei (Vlad Alexandru Turcu) şi 3.000 m obstacole (Mihaela Blaga).
Alexandra Ştefania Uţă are toate calitățile să-i calce pe urme Ionelei Tîrlea, care a adus nenumărate medalii României în proba de 400 m garduri, printre care două titluri europene (1998 și 2002) și un argint olimpic (2004).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo