Mondialele de Atletism de la Doha și-au stabilit sâmbătă primi medaliați ai ediției 2019. Christian Coleman (SUA) a câștigat proba regină a curselor de pistă, impunându-se la 100 de metri cu un timp excelent: 9,76 secunde.

Americanul a trecut peste perioada grea avută în ultimele săptămâni și a reușit să se concentreze fantastic pentru o performanță uimitoare. El i-a învins pe compatriotul său, Justin Gatlin (9,89 secunde) și pe Andre De Graase (Canada), care a oprit cronometrul după 9,90 secunde. Cursa a fost una de un nivel foarte ridicat, în condițiile în care până și locul al 6-lea, britanicul Zharnel Hughes, a fost la granița celor 10 secunde (10,03).

World Championships
SUA au cucerit în sfârșit aurul la Mondiale, în ștafeta de 4x100 metri. "Blestemul" dura de 12 ani
06/10/2019 LA 09:04

În ceea ce îl privește pe noul campion mondial, acesta a traversat o perioadă foarte grea, după ce cu doar câteva săptămâni înainte s-a pus problema suspendării sale, ca urmare a faptului că a lipsit la trei controale antidoping în decurs de un an. Coleman a demonstrat că s-a produs o eroare administrativă la primul dintre teste, astfel că nu s-a mai luat vreo măsură împotriva lui.

În vârstă de 23 de ani, Coleman a stabilit un personal best cu 9,76 secunde, devenind al 6-lea cel mai rapid om din istorie. Judecând după ce arată în momentul de față, el va fi marele favorit la Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiție transmisă în direct de Eurosport.

Tajay Gayle, champion du monde du saut en longueur aux Mondiaux de Doha 2019

Credit imagine: Getty Images

Mondialele de Atletism: Tajay Gayle a scris istorie

Tajay Gayle a devenit primul atlet la masculin din Jamaica care să câștige titlul la o probă tehnică. El a câștigat finala la lungime, după cea mai bună săritură a anului, care a măsurat 8,69 metri.

În vârstă de 23 de ani, Gayle a reușit performanța câștigătoare din a patra încercare, bifând totodată și un record personal.

Bătălia pentru argint a fost palpitantă, în condițiile în care între ceilalți doi ocupanți ai podiumului a fost o diferență de doar 5 centimetri. Argintul a mers la Jeff Henderson (SUA), campionul olimpic în exercițiu, care a reușit să ajungă la 8,39. Recordmanul sezonului până sâmbătă seară (8,69 metri), Juan Miguel Echevarria (Cuba) a sărit în cea mai bună încercare doar 8,34, obținând bronzul.

În altă probă disputată sâmbătă, Sifan Hassan (Olanda) a învins-o surprinzător pe etiopianca Letesenbet Gidey, la 10,000 metri. Performanța sportivei batave e cu atât mai spectaculoasă cu cât ea a alergat pentru prima oară într-o probă oficială pe această distanță abia în luna mai a anului curent. Podiumul a fost completat de Agnes Tirop (Kenya).

La aruncarea ciocanului feminin, titlul mondial a intrat în posesia lui DeAnna Price, care a devenit prima sportivă din SUA care să câștige această probă în istoria competiției. În absența cvatruplei campioane mondiale Anita Wlodarczyk, sportiva de peste Ocean a aruncat 77,54 metri pentru aur. Pe doi s-a clasat Joana Fiodorow (76,35), în timp ce bronzul a fost adjudecat de chinezoaica Wang Zheng, cu o aruncare care a măsurat 74,76 metri.

Renaud Lavillenie lors des qualifications du concours de la perche des Mondiaux 2019 de Doha

Credit imagine: Getty Images

De notat că Renaud Lavillenie, deținătorul recordului mondial în proba de săritura în înălțime, nu s-a calificat în finală. Cu medalie la fiecare din ultimele 5 Campionate Mondiale, francezul nu a trecut de calificări, venind după o perioadă extrem de dificilă. El însuși declarase că nu se gândește la medalie, fiind departe de forma care l-a consacrat, după problemele medicale avute; obiectivul său era calificarea în finală, dar a ratat toate cele trei încercări la 5,70 metri.

World Championships
Dina Asher-Smith, aur la 200 metri la Campionatele Mondiale de la Doha
03/10/2019 LA 07:54
World Championships
Mondialele de Atletism de la Doha. Punctele de reper ale competiției
03/10/2019 LA 05:08