Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Antenorul lui Boston Celtics, suspendat până la finalul sezonului 2022-2023! "Le cer scuze tuturor"

Cristian Mihală

Publicat 23/09/2022 la 09:49 GMT+3

Antrenorul echipei Boston Celtics, Ime Udoka, a fost suspendat până la finalul sezonului 2022-2023 al Ligii profesioniste nord-americană de baschet (NBA), ca urmare a "încălcării politicilor echipei", informează AFP.

Suspendiert: Ime Udoka

Credit imagine: SID

"O decizie în privinţa viitorului său la Celtics după acest sezon va fi luată la o dată ulterioară", a indicat gruparea din Boston într-un comunicat, precizând că "suspendarea intră în vigoare imediat".
ESPN şi The Athletic au anunţat joi că antrenorul în vârstă de 45 de ani ar fi avut o relaţie "consensuală şi intimă" cu o membră a staff-ului, încălcând regulile francizei şi codul de conduită.
Această sancţiune, una dintre cele mai severe dictate vreodată împotriva unui antrenor principal din NBA, a venit în momentul în care Celtics urmează să înceapă cantonamentul de pregătire din presezon, în cursul săptămânii viitoare.
Boston Celtics a avut un sezon 2021-2022 impresionant sub conducerea lui Ime Udoka, reuşind să ajungă până în finala NBA (pierdută în faţa formaţiei Golden State Warriors), pentru prima oară din 2010.
Într-o declaraţie obţinută de ESPN, Ime Udoka a spus că acceptă decizia conducerii lui Boston Celtics.
"Vreau să le cer scuze jucătorilor noştri, fanilor, întregii structuri a lui Celtics şi familiei mele pentru că i-am dezamăgit", a spus el. "Îmi pare rău că pun echipa în această situaţie dificilă şi accept decizia echipei", a adăugat Udoka.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo