Articol scris de Alex Ivan

Anthony Edwards îl depășește pe Zion Williamson și devine cel mai promițător tânăr din NBA. Noul jucător al celor de la Minnesota Timberwolves se numără printre cei mai talentați sportivi ai generației sale. Edwards este un atlet desăvârșit și are calități fizice deosebite. Pe de altă parte, acesta surprinde pe toată lumea cu ultima sa declarație. Edwards susține că nu este foarte pasionat de sportul pe care îl practică.

Baschet
Sabrina Ionescu, declarație de dragoste pentru România! Ce spune despre legătura cu Kobe Bryant
16/10/2020 LA 14:39

“Îmi place baschetul, evident. Este meseria mea, dar dacă aș putea participa la draft-ul din NFL, m-aș lăsa chiar acum de baschet. În NFL, poți face ceea îți dorești pe gazon. Poți înțepa balonul, poți dansa, poți face tot felul de lucruri lipsite de respect. În NBA, vei fi sancționat pentru astfel de lucruri”, a afirmat Edwards într-un interviu pentru ESPN.

Anthony Edwards a adăugat că baschetul râmănea prioritatea sa cea mai importantă. Americanul susține că cel mai popular sport din SUA l-a ajutat să depășească momentele grele din viața sa: “Nu sunt chiar foarte pasionat de baschet. Îmi place și este meseria mea, dar fotbalul american a fost întotdeauna marea mea dragoste. Nu mă înțelegeți greșit. Baschetul este prioritatea mea. Simt că mă va ajuta să depășesc multe obstacole în viață”, a afirmat Edwards.

Anthony Edwards, orfan de la 14 ani

Munca depusă de Anthony Edwards l-a propulsat pe puștiul american în topul draft-ului NBA din 2020. “Ant Man”, așa cum a fost poreclit de tatăl care l-a abandonat, a luptat mult pentru a ajunge în liga profesioniștilor. S-a străduit precum marii campioni, trecând prin lacrimi și efort.

În 2015, Anthony Edwards avea doar 14 ani. În decurs de numai 8 luni, mama și bunica lui au fost răpuse de cancer. Acesta s-a regăsit brusc într-o situație disperată și nu a știut ce să faca cu viața sa. Sora și fratele lui l-au ajutat să înfrunte momentul tragic și l-au susținut să-și continue activitatea sportivă. Acesta a devenit un monstru competitiv. De atunci, Anthony Edwards evoluează cu numărul 5 pe spatele său, în memoria mamei și bunicii lui, care au murit în ziua a cincea a lunii.

“Să-mi pierd mama și bunica a fost un șoc pentru mine. Ele au făcut totul pentru noi. Au susținut financiar familia și m-au învățat să zâmbesc indiferent de circumstanțe. Eu și cu fratele meu ne-am promis că nu vom renunța la baschet. Știm că mama noastră și-ar fi dorit să continuăm cu acest sport. Mi-am concetrat toată energia asupra baschetului și am uitat restul problemelor”, a declarat Edwards la trei ani de la tragedie.

Edwards, noua stea din NBA

Anthony Edwards a înregistrat un progres impresionat. Datorită determinării sale, puștiul de 19 ani a devenit rapid celebru în regiunea sa natală, Georgia. Acesta a ales să-și continue cariera în baschet în statul de origine, la universitatea din Georgia. La Atlanta Holy Spirit Institue, Edwards a reușit în medie 25.7 puncte, 9.6 devieri, 2.7 assist-uri și 2.1 intercepții. Mai multe centre sportive de top l-au asaltat ulterior cu oferte.

https://i.eurosport.com/2020/11/19/2939454.jpg

Anthony Edwards se alătură NBA după doar 32 de jocuri disputate în NCAA (liga națională a universităților), în care a reușit 19.1 puncte, 5.2 devieri și 2.8 assist-uri. Statisticile înregistrate îl propulsează pe puștiul american în lista celor mai talentați tineri jucători. Acesta este excelent pe faza ofensivă datorită fizicului său impresionant.Pe de altă parte, Edwards suferă din punct de vedere defensiv, dar, la doar 19 ani, are mult timp să progreseze.

NBA
”Pentru Kobe!”. De ce titlul obținut de Lakers va rămâne în istorie, într-un sezon cu totul special
12/10/2020 LA 16:26
Baschet
Modul genial în care cei de la Liverpool l-au felicitat pe LeBron James pentru titlul cucerit în NBA
12/10/2020 LA 09:42