Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FOTO | A fost inaugurată o nouă sală polivalentă. Investiție de peste 100 de milioane de lei

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/12/2022 la 20:00 GMT+2

În cursul zilei de joi Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat că a inaugurat o nouă sală polivalentă. Este vorba despre arena din Pitești, o sală a cărei investiție se ridică la peste 100 de milioane de lei.

Pitesti Arena

Credit imagine: facebook

Articol scris de Maria Olteanu
Compania Națională de Investiții a anunțat finalizarea unui nou proiect. Este vorba despre Sala Polivalentă de la Pitești, care va purta numele Pitești Arena.
Aceasta este rezultatul unei investiții a CNI, cu finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Pitesti Arena
Noua sală polivalentă a costat 102,04 milioane de lei, așa cum se arată în comunicatul emis de CNI.
CITEȘTE ȘI:

A fost inaugurată Sala Polivalentă din Pitești

Pitești Arena are o capacitate maximă de 5.890 de locuri (inclusiv scaune retractabile/sau locuri în picioare pe terenul de joc în cazul concertelor) și respectă criteriile de omologare ale federațiilor continentale pentru sporturi de echipă indoor (handbal, baschet, volei) pentru organizarea campionatelor și cupelor naționale și internaționale.
Pitești Arena dispune de 48 locuri destinate persoanelor cu dizabilități, cu însoțitor dar și de 6 vestiare pentru sportivi, 2 vestiare pentru arbitri, 2 zone de antrenament și încălzire dotate cu aparate de fitness și forță, zonă de saună și bazine cu apă, zonă de prim ajutor și cabinet medical precum și zona teste anti-doping.
Totodată sunt prevăzute și săli pentru conferințe de presă, mini-studio transmisie, zone administrative și tehnice.
Pitesti Arena
Noua arenă din Pitești a fost inaugurată joi, printr-o competiție națională de karate - Campionatul Național de Karate Ashihara, organizat în colaborare cu Federația Română de Arte Marțiale.
Pitesti Arena
La festivitatea de deschidere au participat Cristian Gentea, primarul Piteștiului, alături de alți oficiali, printre aceștia numărându-se Attila Czeke, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, vicepreședintele Senatului, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale, Gica Dobrin, soția marelui fost fotbalist Nicolae Dobrin și Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.
Pitesti Arena
”Ceea ce vedeți e doar un început. În ianuarie 2023, vom inaugura unul dintre cele mai moderne bazine olimpice din România, iar tot anul viitor va începe construcția viitorului stadion «Nicolae Dobrin», un stadion la cele mai înalte standarde internaționale”, a declarat Cristian Gentea, primarul Piteștiului, potrivit Adevărul.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo