Luka Doncic a semnat un nou contract cu Lakers! Va câştiga mai bine decât "King" LeBron James
Publicat 03/08/2025 la 11:13 GMT+3
Internaţionalul sloven Luka Doncic a semnat un nou contract pe trei ani cu echipa Los Angeles Lakers, care evoluează în Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a anunţat franciza californiană sâmbătă.
Die Lakers um LeBron James und Luka Doncic könnten bald den Besitzer wechseln.
Credit imagine: Getty Images
Potrivit ESPN, valoarea contractului se ridică la 165 de milioane de dolari (142 de milioane de euro). Angajamentul este pe 3 ani, astfel că Doncic va câştiga pentru fiecare sezon din contract 55 milioane de dolari. El îl va depăşi, astfel, pe "King" LeBron James, pe care Lakers îl răsplăteşte cu 52,6 milioane de dolari/an.
Cel mai bine plătit jucător din NBA în momentul de faţă este Stephen Curry, care câştigă 59,6 milioane de dolari/an la Golden State Warriors. Doar alţi doi sportivi mai trec de pragul de 55 de milioane de dolari/sezon (Nicola Jokic - Denver Nuggets şi Joel Embiid - Philadelphia 76ers), astfel că Doncic a devenit al 4-lea cel mai bine plătit jucător din Liga Nord-americană de Baschet.
"LA Lakers este un club extraordinar şi cred cu adevărat în ceea ce construim împreună. Voi continua să muncesc cât pot de mult pentru a aduce un alt titlu la Los Angeles şi pentru a-i face pe suporteri mândri", a declarat Doncic într-un comunicat.
Slovenul în vârstă de 26 de ani a sosit la Los Angeles de la Dallas Mavericks în februarie, ca parte a unui schimb cu centrul Anthony Davis.
Doncic, care a condus-o pe Dallas Mavericks până în finala NBA din 2024, a avut o medie de 28 de puncte, 8 recuperări şi 7 pase decisive în timpul sezonului regulat cu Lakers, dar franciza californiană, condusă de LeBron James, a fost eliminată apoi în prima rundă a play-off-ului de către Minnesota Timberwolves, condusă de Anthony Edwards şi Rudy Gobert.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo