Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Michael Jordan a refuzat 100 de milioane de dolari pentru o apariţie de două ore

Cristian Mihală

Actualizat 01/05/2020 la 16:42 GMT+3

David Falk, agentul lui Michael Jordan, a dezvăluit în documentarul "The Last Dance" că fostul mare jucător de baschet a refuzat în 2017 o afacere în urma căreia ar fi primit 100 de milioane de dolari. Totul ar fi durat două ore, dar MJ nu a vrut să se asocieze cu respectivul proiect.

Michael Jordan

Credit imagine: SID

Considerat cel mai bun jucător din istoria baschetului, Jordan și-a lăsat amprenta asupra acestui sport, reușind să câștige de 6 ori titlul de campion în NBA, alături de Chicago Bulls. Aportul său la trofeele cucerite a fost uriaș, fiind declarat MVP-ul finalei NBA de fiecare dată. Mai mult, Michael a fost numit de 5 ori jucătorul sezonului.
Dincolo de valoarea incontestabilă ca sportiv, "MJ" este şi un mare caracter, un om care crede cu tărie în principiile sale. Acest lucru a fost evidenţiat şi de povestea relatată de agentul său, David Flak, care a mărturisit că în 2017 Jordan a renunţat la 100 de milioane fără să clipească. Lui i s-a propus să aibă o apariţie de aproximativ două ore în care să gireze un anumit proiect. Cum nu a crezut în el, legenda baschetului a spus "pas" imediat, fără vreun regret.
"Acum trei ani, i-am propus o afacere în valoare de 100 de milioane de dolari. Tot ce trebuia să facă era să pronunțe câteva cuvinte prin care să anunțe acordul, să-și spună numele, totul într-o apariție de două ore. Știți ce mi-a spus? A refuzat! El a ajuns la un nivel la care poate să ia și astfel de decizii, să facă doar lucrurile care-i convin, care-i plac. Nu face deloc lucruri pe care nu le dorește, indiferent de bani. Admir foarte mult la el asta, este foarte selectiv", a spus agentul în cadrul documentarului dedicat lui Jordan, "The Last Dance".
Falk a mai dezvăluit că Jordan a refuzat și o ofertă de 7 milioane de dolari pentru a participa la o partidă de golf.

Michael Jordan, cel mai bogat sportiv din istorie

În urmă cu două săptămâni, Michael Jordan a devenit cel mai bogat sportiv din istorie, cu o avere estimată la 1,9 milarde de dolari.
Michael Jordan a fost primul sportiv din istorie care a câștigat peste 30 de milioane de dolari pe sezon. Contractele de sponsorizare i-au adus 500 de milioane de dolari între 2002 și 2012. El a devenit miliardar în 2014, apoi averea lui a continuat să crească, atingând pragul de 1.5 miliarde de dolari în 2018. În prezent, averea lui Michael Jordan este estimată la 1,9 miliarde de dolari, fiind cel mai bogat sportiv din lume.
Jordan se află printre cei mai bogați 1500 de oameni din întreaga planetă, în timp ce la nivelul Statelor Unite a intrat în TOP 500.
Michael Jordan, Chicago Bulls, 1988.

250.000 de euro, primul contract semnat de Michael Jordan cu Nike

Marca a analizat evoluția financiară a lui Michael Jordan de când a intrat pentru prima oară în NBA și până când a ajuns în top. Evident, spaniolii s-au concentrat în mod expres asupra contractului încheiat cu compania Nike în 1984, în sezonul său de debut din NBA.
Primul său contract încheiat cu celebra firmă a valorat 250.000 de euro pe an. Inițial, Jordan își dorea să semneze cu Adidas, marea rivală de pe piață a celor de la Nike. Compania germană l-a refuzat pe Jordan din cauza înălțimii sale (1,98 m), considerată sub nivelul așteptat (2,13 m), iar superstarul american a semnat în cele din urmă cu Nike, după ce a discutat cu CEO-ul Phil Knight.
Contractul semnat cu Jordan a fost cea mai bună decizie din viața mea | Phil Knight (CEO Nike)
Din acel moment, atât Jordan, cât și Nike au cunoscut o creștere extraordinară. Veniturile companiei au explodat, în timp ce baschetbalistul a început să încaseze milioane de dolari reprezentând brandul.

Jordan, un simbol universal

În perioada petrecută în NBA, Michael Jordan a obținut 93,8 milioane de dolari doar din contractele încheiate cu Chicago Bulls și Washington Wizards, în cele 15 sezoane în care a făcut spectacol sub panou. Cu toate că baschetbalistul câștiga foarte mulți bani din sport, adevărata avere a realizat-o în afara terenului, la cravată și costum. La puțin timp după contractul semnat cu Nike, Michael și-a creat propriul brand de haine și încălțăminte: Air Jordan.
Susținut tot de Nike, brandul a înregistrat o evoluție fantastică și a beneficiat de o notorietate unică în lume. Pantofii Air Jordan, cunoscuți drept "sneakers" au devenit, odată cu trecerea timpului, cele mai vândute produse din istorie. Logo-ul "Jumpman" este un simbol universal în ziua de astăzi, datorită căruia Nike, firma de care aparține Air Jordan, încasează anual 3 miliarde de dolari.
100 de milioane de dolari este suma care intră în conturile lui Michael Jordan în fiecare an. Jordan - Nike a fost considerat de specialiștii în marketing cel mai profitabil parteneriat din istorie. Așadar, Michael Jordan a continuat să doboare recorduri și în afara terenului, după retragerea din NBA.
Cuvintele sunt de prisos când subiectul este Michael Jordan | Fortune (Global Business Magazine)
Citatul celor de la Fortune face referire la faptul că evoluția uriașă a brandului Jordan n-a avut nevoie de rețelele sociale utilizate în prezent, ci doar de numele și imaginea celebrului sportiv.
Michael Jordan, le poisson était dans le panier

Jordan nu ține cont de "granițe"

O altă afacere profitabilă reușită de Michael Jordan a avut loc în 2010, când americanul a cumpărat 90% din acțiunile echipei de baschet Charlotte Hornets. 275 milioane de dolari a investit la momentul respectiv Jordan, iar între timp valoarea clubului a ajuns la 1,05 miliarde de dolari. În același timp, fostul baschetbalist este acționar și la echipa de baseball Miami Marlins.
De-a lungul timpului, și alte branduri în afara celor de la Nike s-au asociat cu imaginea lui Michael Jordan. Gatorade, Hanes și Upper Deck sunt doar câteva dintre companiile care au încheiat contracte uriașe cu fostul baschetbalist în ultimii 30 de ani.
Jordan deține și un lanț de restaurante, localizat în Chicago și Florida. Fostul sportiv s-a implicat și în industria constructoare de mașini (Nissan) și IT (Gigster, în Silicon Valley), motiv pentru care se poate afirma faptul că interestul lui Jordan nu are granițe, când vine vorba de business și investiții.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo