Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lebron James scrie istorie în NBA! Ce record a stabilit starul lui Los Angeles Lakers

Alex Masgras

Publicat 14/03/2022 la 16:45 GMT+2

Lebron James a avut o nouă seară magică în NBA, chiar dacă echipa sa, Los Angeles Lakers, a pierdut pe terenul lui Phoenix Suns.

LeBron James #6 of the Los Angeles Lakers passes for his 10,000th career assist during the first half against the Phoenix Suns at Footprint Center on March 13, 2022 in Phoenix, Arizona

Credit imagine: Getty Images

Starul echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a devenit primul jucător din istoria ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) care a ajuns la 30.000 de puncte, 10.000 de recuperări şi 10.000 de pase decisive în cariera sa, cu ocazia meciului pierdut de echipa sa duminică în deplasare, în faţa lui Phoenix Suns, cu 111-140, informează agenţia EFE.
LeBron James, în vârstă de 37 de ani, şi-a construit recordul în 19 sezoane petrecute în NBA, în cursul cărora a câştigat patru titluri, două cu Miami Heat, unul cu Cleveland Cavaliers şi unul cu Los Angeles Lakers.
LeBron este unul din cei şapte jucători din NBA care au ajuns la pragul de 30.000 de puncte, alături de Kareem Abdul-Jabbar, Karl Malone, Kobe Bryant, Michael Jordan, Dirk Nowitzki şi Wilt Chamberlain, precum şi unul dintre cei trei jucători care au depăşit pragul de 35.000 de puncte, alături de Abdul-Jabbar şi Malone.
"King" James a depăşit pe 19 ianuarie şi 10.000 de recuperări, ocupând locul 39 la acest capitol.
James este, de asemenea, pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni marcatori din toate timpurile, cu 36.793 puncte înaintea meciului de duminică. El se află la 136 de puncte distanţă de Karl Malone şi la 1.595 de Kareem Abdul-Jabbar.
În urma victoriei de duminică, Phoenix Suns este liderul autoritar al Conferinţei de Vest, cu 54 de victorii şi 14 înfrângeri.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo