Eurosport
LeBron James, anunț important privind retragerea sa din NBA. Mesajul genial al lui "The King" la gala ESPY
De
Publicat 13/07/2023 la 11:04 GMT+3
LeBron James oferise un mesaj îngrijorător pentru fanii baschetului legat de viitorul său în NBA în urmă cu câteva luni, însă se pare "Regele" și-a schimbat decizia. Jucătorul de 38 de ani a vorbit despre posibila retragere din sport la gala ESPY, însă a transmis că acel moment încă nu a venit prin intermediul unui mesaj genial.
LeBron James interviene agli ESPYS a Los Angeles
Credit imagine: Getty Images
Baschebtalistul celor de la Los Angeles Lakers a fost prezent la gala ESPY, unde i-a fost decernat premiul pentru "Cea mai bună performanță care a doborât un record". Titlul primit de LeBron a venit după ce a devenit în sezonul recent încheiat cel mai bun marcator in istoria NBA, depășindu-l pe Kareem Abdul-Jabbar.
După ce a primit premiul, James a avut un discurs scurt, în cadrul căruia a vorbit și despre viitorul său în liga nord-americană, după ce anumite zvonuri privind retragerea sa au început să îngrijoreze fanii baschetului. Presupunerile respective au venit după ce Lakers a fost eliminată din play-off în finala Conferinței de Vest, iar LeBron, întrebat dacă își va încheia cariera, a răspuns: "Vom vedea, trebuie să mă gândesc la asta."
"The King" a revenit cu lămuriri după ce situația sa a fost pusă sub semnul înrebării și a transmis că încă nu își va lua "adio" de la NBA. Mesajul lui LeBron a fost unul genial, deoarece acesta a făcut și o glumă ironică față de adversarii săi, dar a avut și câteva cuvinte de spus pentru contestatarii săi.
Citește și:
LeBron James nu se va retrage din NBA în 2023
"Nu îmi pasă câte puncte mai marchez sau ce pot sau nu să fac pe parchet. Adevărata întrebare pentru mine este 'Pot să joc fără să fentez acest sport?' Ziua în care nu pot să îi ofer sportului tot pe parchet este ziua în care eu voi fi gata.
Din fericire pentru voi, ziua aia nu e azi. Puteți să mă iubiți, știu că unii dintre voi mă și urâți, dar lucrul pe care îl veți face mereu este să mă respectați să și apreciați modul în care am abordat sportul și ce am oferit sportului", a transmis LeBron James.
"The King" a transmis în repetate rânduri că își va putea încheia cariera liniștit după ce va juca împreună în NBA alături de fiul său, Bronny, care este așteptat să intre în ligă în 2024.
Promo
Promo