Cine a avut cele mai bune 5 starturi de sezon din NBA + Cele mai mari 5 dezamăgiri din noua stagiune. Marca a decis

Noul sezon din NBA și-a consumat deja câteva partide, iar analiștii au avut timp să își formeze o impresie cu privire la jucătorii care au ieșit în evidență și la cei care au evoluat sub așteptările create. Astfel, jurnaliștii iberici de la Marca au realizat o listă a celor mai bune starturi de sezon din NBA și a celor mai mari dezamăgiri, alegând pentru fiecare criteriu câte cinci oameni.

Victor Wembanyama, Luka Doncic, San Antonio Spurs-Dallas Mavericks, Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Spectacolul din NBA s-a întors, iar la "pachet" cu el au venit și o serie de prestații stelare a celor mai buni jucători de pe planetă. Cu toate acestea, nu toți baschetbaliștii au evoluat la nivelul așteptărilor fanilor și analiștilor sportivi, având un start de stagiune mai puțin plăcut.
În acest sens, după ce fiecare echipă din baschetul american a disputat cel puțin cinci meciuri în noul sezon, jurnaliștii de la Marca au realizat două liste, cea a celor mai în formă jucători din startul de sezon și cea a celor cu un start ratat. Iată astfel alegerile presei din Spania, începând cu cele mai bune cinci starturi de sezon din NBA.
1. Nikola Jokic - Proaspătul campion cu Denver Nuggets, Jokic a demonstrat în acest start de sezon de ce echipa sa a cucerit primul titlu din istorie. Sârbul și-a condus colegii către un început aproape fără greșeală de stagiune, cu șapte victorii și o singură înfrângere. De asemenea, cifrele pivotului sunt impresionante, fiind aproape de o medie de triple-double, cu 28.4 puncte, 12.9 recuperări și 8.4 pase decisive.
picture

Jokic

Credit imagine: SID

2. Luka Doncic - Magia slovenului se vede din nou pe parchetul din NBA, iar cu ajutorul lui Doncic, echipa sa a câștigat șase dueluri și a pierdut unul singur. Cea mai bună prestație individuală a lui Luka a venit în partida cu Nets, în care a înscris 49 de puncte. Acel meci a contribuit la o medie de 31.6 puncte, la care se adaugă 9.6 recuperări și 8.9 asisturi, fiind și el aproape de un triple-double, la fel ca Jokic.
picture

Luka Doncic, Dallas Mavericks

Credit imagine: Getty Images

3. Jayson Tatum - Liderul lui Boston Celtics a dat startul unei posibile campanii de titlu pentru cea mai titrată echipă din NBA, la egalitate cu Lakers. Tatum are o medie de 30.2 puncte pe meci, 8.8 recuperări și un procentaj foarte bun de 42% de la trei puncte, conducându-și echipa spre cinci victorii și momentan spre primul loc din Conferința de Est.
picture

Tatum

Credit imagine: Getty Images

4. Stephen Curry - Conducătorul de joc al lui Warriors a demonstrat și în noua stagiune că atunci când se află pe teren, echipa sa poate fi letală, mai ales de la trei puncte. În doar șapte meciuri, Curry a convertit 47 de aruncări din spatele liniei de 3, având un procentaj de 47,5%. De asemenea, "Chef" e cel mai bun marcator din startul de sezon al ligii, cu 247 de puncte în opt meciuri, dintre care șase s-au soldat cu victorii.
picture

Curry

Credit imagine: Getty Images

5. Victor Wembanyama - Probabil cel mai promițător jucător din draft-ul de anul acesta, Wembanyama și-a făcut simțită prezența în ligă. San Antonio Spurs e o echipă în reconstrucție, așa că așteptările în ceea ce privește numărul de victorii cu jucătorul francez în noua formulă nu erau mari, însă sportivul din hexagon a demonstrat că poate fi decisiv. Cu o medie de 19.4 puncte, 8.4 recuperări și 2.6 "capace" pe meci, Wembaynama este cu siguranță favorit la trofeul de "Debutantul anului".
picture

Wembanyama

Credit imagine: Getty Images

Citește și:

Cele mai dezamăgitoare starturi din NBA

După analiza celor mai în formă jucători din startul de sezon din liga americană, jurnaliștii spanioli au observat și care sunt oamenii care nu au ieșit "la rampă" pentru echipele lor.
1. Damian Lillard - Cu siguranță cel mai sonor transfer din acest pre-sezon, Lillard încă se obișnuiește să fie alături de un alt star în echipă, și anume Giannis Antetokoumpo. Fostul condcător de joc are o medie destul de bună de 22.7 puncte, însă procentajele îl trag în jos pe american, deoarece convertește 40% din aruncări și 32% de la linia de trei.
picture

Lillard

Credit imagine: Getty Images

2. Julius Randle - Un jucător crucial pentru New York Knicks, Randle are un start extrem de slab, cu procentaje de uitat. Extrema de forță a convertit 29.9% din aruncările sale, iar de la linia de trei a băgat doar 25%, având o medie de 15.6 puncte pe meci. Pentru comparație, anul trecut Randle a avut o medie de 25.1 puncte, cu un procentaj la aruncări de 45.9% și de la trei de 34.3%.
picture

Randle

Credit imagine: Getty Images

3. Karl-Anthony Towns - Deși echipa sa are un bilanț pozitiv în startul de sezon, pivotul dominican e momentan doar o "umbră" a lui Anthony Edwards în noua stagiune. Deși cei doi ar fi trebuit să formeze un duo destul de bun, Towns nu a ieșit "la rampă" deloc și are o medie de doar 16.7 puncte, plus un procentaj de aruncări de 38.1%, la "pachet" cu unul de la trei de 23,5%.
picture

Towns

Credit imagine: Getty Images

4. Khris Middleton - Jucătorul lui Bucks resimte enorm de mult prezența lui Lillard în echipă, deoarece nu mai are atât de mult mingea în mână și nu mai este atât de prezent în ofensivă. Shooting guard-ul din Milwaukee are doar 9.8 puncte pe meci în noua stagiune, într-unul dintre cele mai slabe starturi din întreaga sa carieră.
picture

Middleton

Credit imagine: Getty Images

5. Jordan Clarkson - Cel mai valoros jucător al lui Utah Jazz din ultimele trei sezoane nu a început bine noua stagiune din ligă. Cu doar 13.3 puncte pe meci și un procentaj de 34.5%, Clarkson e momentan o "umbră" a jucătorului din ultimii ani, care a câștigat trofeul de "Cel mai bun jucător venit de pe bancă".
picture

Jordan Clarkson

Credit imagine: Getty Images

Astfel, acestea au fost cele cinci alegeri ale jurnaliștilor spanioli atât pentru titlul de cele mai dezamăgitoare starturi, dar și pentru cele de cele mai în formă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo