S-a produs unul dintre cele mai mari jafuri din istoria sportului! Miami Heat, devalizată pe parcursul ultimelor luni
Obiecte aparținând lui Miami Heat, printre care tricouri purtate de jucători în timpul finalelor, au fost furate și vândute atât pe "piața neagră", cât și pe cea legală, în ultimele 18 luni! Jaful este considerat a fi unul dintre cele mai mari din istoria sportului, dacă nu chiar cel mai mare.
Miami Heat
Credit imagine: Getty Images
Miami Heat este una dintre cele mai importante echipe din NBA ale ultimilor 20 de ani. În 2006, echipa din Florida a câștigat titlul de campioană, revenind de la 0-2 cu Dallas Mavericks, reușind să se impună cu 4-2.
Ulterior, în 2010, LeBron James și Chris Bosh au ajuns sub comanda lui Erik Spoelstra, iar Miami Heat a bifat patru prezențe consecutive în finală, câștigând două dintre ele, în 2012 și 2013.
După ce LBJ a revenit la Cleveland Cavaliers, în 2014, Miami a fost nevoită să aștepte șase ani pentru a câștiga din nou Conferința de Est, dar a pierdut finala cu LA Lakers, disputată în "bula" din Orlando. Mai apoi, în 2023, formația din Florida a jucat un nou ultim act, pierzând din nou, de data aceasta împotriva lui Denver Nuggets.
Pe parcursul ultimelor 18 luni, foarte multe obiective aparținând clubului, printre care tricouri purtate de jucători în finale, le-au fost furate celor de la Miami Heat, iar jaful are șanse să fie cel mai mare din istoria sportului, prejudiciul fiind în valoare de câteva milioane de dolari!
"Este vorba despre obiecte de colecție autentificate. Obiecte de colecție autentificate, furate de la Miami Heat și vândute pentru foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mulți bani — milioane de dolari. Poate una dintre cele mai mari lovituri de acest fel.
Mi s-a spus că este una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare lovitură de obiecte de colecție autentificate din istoria acestui sport în această țară.
Printre persoanele implicate se numără un ofițer de poliție din Miami și cineva cu legături în NBA. Era vorba despre obiecte purtate în meciuri din finalele NBA, iar această persoană le lua și le vindea atât pe piața legală, cât și pe piața neagră.
Ce a ridicat semnale de alarmă în cadrul comitetului de obiecte de colecție autentificate a fost faptul că nu vezi niciodată pe cineva cu atâtea obiecte. Adică, e posibil să obții un tricou purtat într-un meci, dar să ai un set complet, purtat în finala NBA, pentru mai mulți jucători?", este informația dezvăluită de Amin Elhassan, insider la DraftKing Network și fost oficial al Phoenix Suns, conform Sports Illustrated.
Jurnaliștii din Statele Unite ale Americii sugerează că printre tricourile furate se numără și cele purtate de LeBron James în finale, motiv pentru care jaful ar putea fi cel mai mare din istoria sportului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)