Terry Rozier este anchetat de FBI! Scandalul care este pe punctul de a erupe în NBA
FBI a declanșat o anchetă pentru un presupus blat făcut de Terry Rozier în urmă cu doi ani. Este al doilea astfel de incident care are loc pe parcursul ultimelor 12 luni în NBA.
Terry Rozier
Credit imagine: Getty Images
Terry Rozier s-a lovit de o mare problemă. Point guard-ul de la Miami Heat este anchetat pentru un presupus blat comis în urmă cu doi ani, pe vremea când evolua la Charlotte Hornets.
Pe 23 martie 2023, Charlotte Hornets a întâlnit-o pe New Orleans Pelicans într-un meci disputat în sezonul regular. Titular, Terry Rozier a stat pe parchet timp de doar 9 minute și 36 de secunde. La finalul primul sfert, baschetbalistul a acuzat o accidentare la picior și nu a mai revenit pe parchet.
Conform ESPN, înaintea partidei s-a pariat masiv "sub" pe statisticile lui Terry Rozier, chiar și pe recuperări, deși baschetbalistul este un point guard atipic, cu medie mai mare pe recuperări decât pe pase decisive.
Astfel, după doi ani de investigații, FBI a deschis o anchetă pentru presupusul blat făcut de Terry Rozier în meciul cu New Orleans Pelicans.
"Suntem conştienţi de investigaţia din 2023 a NBA-ului, care a stabilit că nu a existat nicio fapta greşită din partea domnului Rozier şi suntem încrezători că investigaţia guvernamentală în curs va ajunge la exact aceeaşi concluzie", a declarat avocatul lui Terry Rozier.
În aprilie 2024, Jontay Porter, fratele lui Michael Porter Jr., a fost suspendat pe viață după ce s-a dovedit că făcea blaturi pe statisticile sale. Mai multe decât atât, se pare că Jontay Porter comunica cu oamenii care plasau biletele chiar în timpul meciurilor.
În vârstă de 30 de ani, Terry Rozier a fost selectat cu a 16-a alegere de Boston Celtics în draft-ul din 2015. După ce în primul sezon a evoluat mai mult la Maine Red Claws, echipa de G-League a celei mai titrate formații din NBA, point guard-ul s-a impus în rotație.
Ulterior, Terry Rozier a jucat și pentru Charlotte Hornets, între 2019 și 2024, iar de anul trecut evoluează la Miami Heat.
În acest sezon, Terry Rozier are medii pe meci de de 12.1 puncte, 2.9 pase decisive şi 4.1 recuperări.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)