Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zach LaVine revine în echipa Statelor Unite. Americanii vor avea echipa completă pentru meciul de debut cu Franța

Andrei Nicolae

Publicat 21/07/2021 la 09:41 GMT+3

Jucătorul echipei Chicago Bulls nu a putut călători luni cu echipa din cauza protocoalelor de sănătate și siguranță. Ultimele testări au indicat însă faptul că Zach LaVine se poate alătura naționalei de baschet la Jocurile Olimpice.

Zach Lavine, USA basketball

Credit imagine: Getty Images

Dream Team-ul american de baschet a avut o perioadă destul de ambiguă în perspectiva participării la Jocurile Olimpice. A pierdut două meciuri de pregătire cu Nigeria și Australia și a avut un lot incomplet, din cauza protocoalelor medicale și pentru că sezonul NBA s-a prelungit până marți noapte.
  • Jocurile Olimpice încep de miercuri, 21 iulie, în direct pe Eurosport, cu partidele din competiţia de fotbal. Programul transmisiunilor este aici.
Zach LaVine este unul dintre jucătorii care a ratat deplasarea la Tokyo cu restul lotului din cauza protocoalelor medicale. Asta după ce Bradley Beal a fost nevoit să părăsească echipa, iar Jerami Grant a fost în carantină de urmărire timp de 4 zile. Starul de la Chicago Bulls a primit însă o veste foarte bună, după ce a trecut cu bine peste ultimele teste pentru Covid-19. El a primit permisiunea de a face joi deplasarea la Tokyo.

Zach LaVine a fost al treilea realizator al americanilor în pregătiri

Zach LaVine pare a fi unul dintre oamenii importanți ai Statelor Unite pentru turneul olimpic. El a început ca titular în ultimele două jocuri amicale, cu Argentina și Spania, și a devenit al treilea marcator al echipei în pregătiri, după Damian Lillard și Kevin Durant. În cele 4 partide amicale a avut în medii de 20 de minute de joc, 10,8 puncte și 2,5 recuperări. De la linia de 3 puncte a avut o eficiență de 41,2%.
Echipei Statelor Unite i se vor alătura alți trei jucători, este vorba despre Khris Middleton, Jrue Holiday și Devin Booker, care au jucat în finala NBA dintre Milwaukee Bucks și Phoenix Suns, încheiată marți noapte cu 4-2. Cele trei staruri vor fi într-un avion privat spre Tokyo, care pleacă vineri. Ei vor ajunge astfel la timp pentru meciul de deschidere de duminică cu naționala Franței
SUA deține ultimele trei titluri olimpice în baschetul masculin și șase din ultimele șapte. Americanii vor începe turneul olimpic într-o grupă cu Franța, Iran și Cehia.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Honduras - România
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo