Topul celor mai mari sume plătite pentru achiziționarea unui club din NBA

Jeanie Buss și-a dat acceptul pentru vânzarea pachetului majoritar pe care îl deținea la Los Angeles Lakers. În schimbul acțiunilor, fiica regretatului Jerry Buss va primi nu mai puțin de 10 miliarde de dolari, tranzacția fiind cea mai scumpă din istoria sportului. Începând cu 2019, sume uriașe au fost achitate de diverși oameni de afaceri pentru achiziționarea echipelor din NBA.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Un moment istoric a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Jeanie Buss a cedat pachetul majoritar de acțiuni al lui Lakers în schimbul a 10 miliarde de dolari, o sumă imensă având în vedere că, în 1979, Jerry Buss a cumpărat echipa de baschet, echipa de hochei (Los Angeles Kings), arena "The Forum" și o fermă de 13.000 de acri de la Jack Kent Cooke în schimbul a 67.5 milioane de dolari (echivalentul astăzi a 290 de milioane de dolari).
Suma plătită de Mark Walter pentru pachetul majoritar nu este doar cea mai mare achitată vreodată pentru un club din NBA, dar este și noul record în sport.
Până astăzi, cea mai scumpă tranzacție din istoria NBA era de 6.1 miliarde de dolari, sumă plătită în martie 2025 de un grup ce îl avea în frunte Bill Chisholm pentru achiziționarea pachetului majoritar al echipei Boston Celtics.
Pe locul trei în topul tranzacțiilor se află vânzarea lui Phoenix Suns, în 2023. Finalistă în 2021, aspirațiile erau mari în Arizona, după ce Mat Ishbia a plătit 4 miliarde de dolari, dar lucrurile au stat total diferit. Practic, Phoenix Suns nu este nici pe departe o pretendentă la titlu, iar în sezonul 2024/2025 a avut cele mai mari cheltuieli din NBA (incluzând "luxury tax") și viitorul nu sună deloc bine.
Tot în 2023, Mark Cuban a luat decizia surprinzătoare de a o vinde pe Dallas Mavericks. Cel mai probabil, Cuban, care nu este doar un simplu om de afaceri ci și un fan adevărat al echipei texane, regretă hotărârea, având în vedere trade-ul execrabil făcut de Mavs pentru achiziționarea lui Anthony Davis.
În schimbul echipei, Mark Cuban a primit 3.5 miliarde de dolari, asta după ce în 2000 a cumpărat-o pe Dallas Mavericks pentru doar 285 de milioane de dolari.
La fel ca Phoenix Suns și Dallas Mavericks, Charlotte Hornets și-a schimbat acționarul majoritar în 2023. Deși nu a avut rezultate cât timp s-a aflat la cârma echipei, legendarul Michael Jordan a înregistrat un profit impresionant. În 2010, el a plătit 275 de milioane de dolari pentru pachetul de acțiune și le-a vândut pentru 3 miliarde de dolari.
Înainte de cele trei tranzacții din 2023, recordul era deținut de Brooklyn Nets. Miliardarul rus Mihail Prokhorov a vândut echipa, împreună cu Barclays Center, lui Joe Tsai pentru suma de 2,35 miliarde de dolari. Imediat după s-a format "Big 3-ul" alcătuit din Irving, Durant și Harden, dar cei trei nu au avut rezultatele scontate.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo