Dacă în circuitul masculin Johannes Thingnes Boe este mai dominant ca niciodată, clasamentul feminin indică o luptă care este extrem de acerbă și interesantă, italiencele Dorothea Wierer și Lisa Vittozzi fiind în prim-plan.

Boe are un sezon extraordinar în Cupa Mondială. Norvegianul a câștigat nouă din cele doisprezece curse individuale din acest sezon și îl conduce pe Alexandr Loginov în clasamentul general, rusul având o singură victorie în 2018-2019 și patru alte podiumuri. Martin Fourcade este abia al treilea, iar în clasamentul probei de sprint, prima care se va desfășura la Antholz, în Italia, nu se află între primii cinci. Alunecarea pe schiuri a fost principala armă pentru Boe, dar și călcâiul lui Ahile pentru Fourcade, iar sprintul de vineri reprezintă prima ocazie pentru cei doi sportivi să-și adauge în palmares o nouă victorie. Urmărirea se va desfășura o zi mai târziu, în timp ce a treia cursă de start în bloc a sezonului are loc duminică, după ce Boe s-a impus în ambele de până acum, francezul Quentin Fillon Maillet fiind de ambele dăți pe podium.

Annecy-Le Grand Bornand
Olsbu a câștigat mass-startul la Hochfilzen. Performanță unică pentru Norvegia în ultimul deceniu
20/12/2020 LA 14:20

Acțiunea de la Antholz începe încă chiar joi, când este programat sprintul feminin. După ce Wierer a fost biatlonista de urmărit în prima parte a sezonului, conaționala Vittozzi a preluat ștafeta la începutul anului și s-a apropiat amenințător de lidera clasamentului general. Lupta dintre cele două italience va fi în prim-plan chiar la ele acasă. Anastasiya Kuzmina s-a impus în ultimul sprint al sezonului, Anais Chevalier având la rândul său rezultate bune în ultima vreme. De urmărit vor fi și Paulina Fialkova, ocupanta locului trei momentan în clasamentul general, dar și Marte Olsbu Roiseland, care se află a cincea. După o zi de pauză, proba de urmărire este programată sâmbătă, iar startul în bloc conclude weekendul, clasamentul probei găsindu-le pe cele două italience în afara top 5-ului și pe Fialkova conducând, urmată de Franziska Preuss și de Ingrid Landmark Tanrevold.

Toate probele de la Antholz-Anterselva pot fi urmărite în direct în întregime pe Eurosport Player.

Program transmisiuni TV:

Joi:

Ora 15:25 – Sprint feminin (7.5 km) – Eurosport 1 & 1 HD

Vineri:

Ora 15:15 – Sprint masculin (10 km) – Eurosport 1 & 1 HD

Sâmbătă:

Ora 14:15 – Urmărire feminin (10 km) – Eurosport 2

Ora 16:15 – Urmărire masculin (12.5 km) – Eurosport 1 & 1 HD

Duminică:

Ora 14:00 – Start în bloc feminin (12.5 km) – Eurosport 1 & 1 HD

Ora 16:30 – Start în bloc masculin (15 km) – Eurosport 1 & 1 HD

Biatlon
Johannes Boe, victorie clară în proba de sprint de la Kontiolahti! Hanna Oeberg s-a impus la feminin
29/11/2020 LA 15:14
Biatlon
Start în Cupa Mondială de biatlon! Surpiză uriașă în cursa masculină! Suspans maxim la feminin
28/11/2020 LA 16:13