Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Johannes Thingnes Boe, marele favorit la globul mare de cristal în ediția 2019-2020

Cristian Mihală

Publicat 07/10/2019 la 16:14 GMT+3

Pe 30 noiembrie 2019, în direct la Eurosport, va debuta noul sezon de biatlon din cadrul Cupei Mondiale. Johannes Thingnes Boe vrea să continue hegemonia instaurată în sezonul trecut, în timp ce Martin Fourcade e dornic de revanșă. La feminin, sportivele nordice vor dori să revină în luminile reflectoarelor, după ce stagiunea trecută a fost o afacere italiană, între Dorothea Wierer și Lisa Vitozzi

boe and fourcade

Credit imagine: Eurosport

Deși mai este mai bine de o lună până la startul calendarului în Cupa Mondială de biatlon, eurosport.ro îți propune o trecere în revistă a favoriților care se vor lupta până pe 22 martie 2020 (sezonul se încheie la Oslo), pentru globurile de cristal.
Pe hârtie, competiția feminină se anunță una mult mai echilibrată, mai ales că două dintre sportivele de top, Laura Dahlmeier și Anastasiya Kuzmina au decis să se retragă. După demonstrația de forță din sezonul trecut, la masculin lucrurile par să se îndrepte într-o singură direcție: Johannes Thingnes Boe cu greu poate rata o nouă victorie finală.

Favoriții în Cupa Mondială de biatlon la masculin

Johannes Thingnes Boe (26 de ani, Norvegia)

Din al doilea an ca profesionist (sezonul 2013-2014), Johannes Thingnes Boe s-a dovedit unul dintre cei mai constanți biatloniști din lume.
A cucerit o medalie de aur încă de la Mondialul din 2015, la proba de sprint, însă s-a văzut nevoit să trăiască în umbra marelui Martin Fourcade.
Asta până în stagiunea trecută, când norvegianul a dominat competiția cum nici măcar legendarul Ole Einar Bjørndalen, care i-a fost model, nu a făcut-o în vreun sezon.
Boe a cucerit marele glob de cristal, dar și globurile mici: la individual, sprint, pursuit și mass start. În paralel a obținut patru medalii de aur la Mondialele de la Ostersund.
Cu o viteză incredibilă pe schiuri, Boe dă senzația că ar putea concura oricând la fond. Cum și procentajul la trageri e unul impresionant, cu greu va putea fi bătut de cineva.

Martin Fourcade (31 de ani, Franța)

Cu 7 globuri mari de cristal în palmares, Martin Fourcade e cea mai emblematică figură pentru biatlon, în ultimul deceniu, mulți considerându-l între cei mai buni trei sportivi ai disciplinei din toate timpurile.
Rezultatele vorbesc de la sine pentru reprezentantul Hexagonului, care, din 284 de curse la care a participat în cele 11 sezoane ale carierei a obținut 169 de podiumuri (89 de victorii).
Anul trecut, Martin și-a pierdut din viteza pe schiuri, însă acest lucru nu s-a datorat vârstei, având încă suficientă "benzină", la 31 de ani. Cu o pregătire riguroasă, dublată de dorința de a arăta că e cel mai bun, Martin are suficiente date să îi pună probleme lui Johannes Thingnes Boe.
Pentru un loc pe podium se vor lupta, probabil, și Alexander Loginov, Quentin Fillon Maillet, Simon Desthieux și Arnd Peiffer. Cei patru nu sunt însă suficient de rapizi pe schiuri, astfel că vor avea nevoie de procentaje fantastice la trageri pentru a spera la mai mult de locul trei.
picture

Lisa Vitozzi feiert zweiten Sieg in Oberhof

Credit imagine: Getty Images

Favoritele în Cupa Mondială de biatlon la feminin

Învingătoare în sezonul 2016-2017 în Cupa Mondială, Laura Dahlmeier s-a dovedit în ultimii ani sportiva cu cele mai bune rezultate, acumulând două medalii de aur la Jocurile Olimpice și 7 medalii de aur la Mondiale (15 în total).
La 26 de ani, germanca a făcut sezonul trecut doar act de prezență în Cupa Mondială, nereușind vreo performanță pe măsura CV-ului său și terminând abia pe locul 12 la general. Mulți credeau că acest eșec o va ambiționa pentru a reveni mai puternică în stagiunea 2019-2020, dar nemțoaica a surprins pe toată lumea, anunțând că se retrage. Ea a explicat că nu mai are motivația necesară pentru a continua și, deși având în vedere vârsta, e foarte posibil să revină în viitor asupra deciziei, pentru moment Cupa Mondială feminină a pierdut cea mai importantă sportivă.
Odată cu Laura Dahlmeier, și Anastasiya Kuzmina - locul trei de anul trecut -, a pus capăt carierei, astfel că lupta pentru globul mare de cristal pare a fi din nou, la prima vedere, o afacere italiană. Dorothea Wierer și Lisa Vitozzi s-au luptat sezonul trecut până în ultima etapă pentru întâietate, însă diferențele la fete sunt mult mai mici decât la băieți.
Ca atare, Marte Olsbu, Hanna Oeberg sau Kaisa Makarainen pot spera la victoria finală. Aceasta din urmă, deși a ajuns la 36 de ani, încă e probabil cea mai rapidă pe schiuri, dar va trebui să lucreze mult la trageri. Fostă triplă câștigătoare a globului mare de cristal, finlandeza s-a antrenat foarte mult în pauza competițională și speră să facă un sezon de ținut minte în ceea ce probabil va fi ultima sa reprezentație înainte de retragere.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo