Eurosport
Marte Olsbu, victorie în proba de sprint de la Oberhof
De
Publicat 09/01/2020 la 20:04 GMT+2
Marte Olsbu a revenit cu victorie la Oberhof, după ce absentase în ultimul weekend competițional din 2019. O mică pauză a fost totuși benefică pentru norvegiancă.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Marte Olsbu a fost rapidă pe traseu, metoda ei de a schia fiind de fiecare data atuul ei, însă nici la țintire nu se poate plânge. Denise Herrmann a scos un timp mai bun decât Roeiseland, însă a comis o ratare la a doua tragere. Pentru Denise, sprintul a fost mereu un punct forte, iar acesta este primul ei podium din acest sezon.
Marte Olsbu Roeiseland, pe de altă parte, a obținut a patra ei victorie de etapă în Cupa Mondială de Biatlon. Julia Simon a obținut și ea al doilea podium din acest seozn, însă nu are încă în palmares o victorie de etapă la Cupa Mondială. Tiril Eckhoff s-a oprit din a câștiga, după patru victorii consecutive. Ea a terminat cursa pe locul 5, cu două ratări.
Rezultate finale / Top 6
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo