Pentru patru zile, Cupa Mondială de Biatlon se mută în Cehia, acolo unde vor avea loc câte trei probe la masculin și trei probe la feminin. Concursurile încep joi și se termină duminică, iar Eurosport și Eurosport Player le vor transmite pe toate în direct.

Johannes Thingnes Bø a fost cu adevărat de neînvins în probele de sprint în acest an. Viteza pe schiuri a norvegianului a fost excepțională, iar acesta a câștigat atât la Pokljuka, cât și la Hochfilzen probele scurte ale Cupei Mondiale. La Nové Město are ocazia să-și mărească avansul atât în clasamentul probei, cât și în clasamentul general, acolo unde conduce în fața francezilor Martin Fourcade și Antonin Guigonnat. Proba de sprint masculin deschide weekendul prelungit din Cehia și este singura care va avea loc joi. Va urma, apoi, urmărirea, sâmbătă, iar Bø ar putea din nou să fie în prim-plan. El a câștigat proba de a Pokljuka, însă a capitulat spectaculos săptămâna trecută la Hochfilzen, acolo unde rivalul său, Fourcade, a avut întâietate.

Annecy-Le Grand Bornand
Olsbu a câștigat mass-startul la Hochfilzen. Performanță unică pentru Norvegia în ultimul deceniu
20/12/2020 LA 14:20

Ziua de vineri aduce proba de sprint feminin, una în care rivalitatea dintre Kaisa Mäkäräinen și Dorothea Wierer se află din nou în lumina reflectoarelor. Cele două sportive și-au împărțit victoriile în sprinturile desfășurate până acum, totodată împărțindu-și și locurile secunde. Cele două domină de altfel și clasamentul general al Cupei Mondiale, acolo unde italianca are un avans firav de 7 puncte în fața campioanei en-titre. Lisa Vittozzi, Paulína Fialková și Monika Hojnisz sunt alte candidate la podium care au impresionat în acest debut de sezon. Spre deosebire de programul băieților, care conține o zi de pauză între probele de sprint și de urmărire, fetele nu vor avea acest lux, urmând să concureze și sâmbătă.

Nu în ultimul rând, probele de start în bloc sunt programate duminică și vor fi primele de acest tip ale sezonului. Stilurile contrastante ale lui Wierer și Mäkäräinen vor fi puse în special în evidență de această probă, finlandeza urmând să poarte pieptarul roșu după succesul din sezonul trecut. La băieți, Fourcade și Bø sunt așteptați să se dueleze din nou.

Debutul sezonului de Cupă Mondială a fost până acum unul al celor două lupte în doi – la masculin și feminin – iar etapa de la Nové Město este ultima oportunitate pentru alți sportivi să intre în luptă, dar și pentru unul sau una dintre fruntași sau fruntașe să se desprindă înainte de Sărbători.

Toate etapele Cupei Mondiale de Biatlon pot fi urmărite și pe Eurosport Player.

Program transmisiuni TV:

Joi, 20 decembrie:

Ora 18:20 – Sprint masculin (10km) – Nové Město – Eurosport 1 & 1 HD

Vineri, 21 decembrie:

Ora 18:15 – Sprint feminin (7.5km) – Nové Město – Eurosport 1 & 1 HD

Sâmbătă, 22 decembrie:

Ora 15:30 – Urmărire masculin (12.5km) – Nové Město – Eurosport 1 HD

Ora 17:45 – Urmărire feminin (10km) – Nové Město – Eurosport 1 HD

Duminică, 23 decembrie:

Ora 12:45 – Start în bloc masculin (15km) – Nové Město – Eurosport 1 & 1 HD

Ora 15:15 – Start în bloc feminin (12.5km) – Nové Město – Eurosport 1 & 1 HD

Biatlon
Johannes Boe, victorie clară în proba de sprint de la Kontiolahti! Hanna Oeberg s-a impus la feminin
29/11/2020 LA 15:14
Biatlon
Start în Cupa Mondială de biatlon! Surpiză uriașă în cursa masculină! Suspans maxim la feminin
28/11/2020 LA 16:13