Canelo Alvarez debordează de optimism înainte de "meciul deceniului": "Veți vedea o mare victorie"
Publicat 11/09/2025 la 23:13 GMT+3
Boxerul Canelo Alvarez a declarat că va oferi ''o mare victorie pentru Mexic'' atunci când va lupta pentru centura mondială la categoria supermijlocie, de sâmbătă, din Las Vegas, împotriva americanului Terence Crawford, conform agenţiei Reuters.
Saul 'Canelo' Alvarez avec toutes ses ceintures de champion après sa victoire contre le Cubain William Scull pour le titre IBF, le 3 avril 2025
Credit imagine: Getty Images
Chiar dacă lupta are loc pe tărâm american, fanii lui Alvarez sunt aşteptaţi să fie majoritari pe Allegiant Stadium pe fondul susţinerii masive a campionului mondial la patru categorii în Nevada, unde există o mare comunitate mexicană.
''Mă simt doar recunoscător pentru că ei m-au susţinut din prima zi'', a spus, miercuri, Alvarez pentru agenţia Reuters, într-un interviu.
''Vreau să le dau posibilitatea să se bucure de încă o victorie pentru Mexic'', a adăugat Alvarez.
Crawford, care are 41 de victorii dintre care 31 prin KO, va încerca să devină primul campion absolut la trei categorii de greutate, iar marţi a declarat că meciul, care va fi transmis în direct pe Netflix, va fi cel mai mare din acest deceniu.
Alvarez, care are un palmares de 63 de victorii, două egaluri şi două înfrângeri, a spus: ''Este un meci mare. Dacă nu mă înşel este cel mai mare meci de acum din box din toate punctele de vedere. Este vorba despre Netflix. Este vorba despre un mexican care luptă cu un american''.
''Este o luptă foarte importantă şi vreau să fiu implicat în meciuri mari. Mă bucur să fiu aici şi sunt pregătit'', a spus Alvarez.
Pugilistul mexican a salutat şi atenţia pe care o atrage boxul prin meciurile spectacol dintre celebrităţi. Meciul de anul trecut dintre vedeta Jake Paul, un youtuber devenit luptător, şi fostul campion mondial al greilor Mike Tyson, 58 de ani, a generat un interes uriaş, dar a fost şi criticat de tradiţionaliştii boxului.
''Sunt evenimente pentru fiecare şi este un lucru bun, este divertisment, dar aceasta este o luptă adevărată'', a mai spus luptătorul.
''Aceştia sunt doi dintre cei mai buni luptători din această eră care luptă unul cu altul, deci va fi un meci mare'', a declarat Alvarez.
Potrivit acestuia, atmosfera din interiorul stadionului de 65.000 de locuri, deschis în 2020 şi care este gazda echipei de fotbal american Las Vegas Raiders, va fi ceva special.
''Va fi extraordinar. Deja simt acest lucru'', a spus Alvarez, descriind energia din oraş de la sosirea sa.
''Vibraţiile, totul ... Deja mă văd îndreptându-mă spre arenă şi intrând în ring. Va fi ceva magic'', a mai spus Alvarez, care vede doar un singur câştigător. ''Veţi avea ocazia să fiţi martorii unei mari victorii pentru Mexic'', a concluzionat pugilistul mexican.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo