Canelo Alvarez este vechiul și noul campion absolut la categoria supermijlocie în boxul profesionist. Mexicanul suferise abia a 2-a înfrângere a carierei în luna mai, în fața lui Dmitry Bivol, dar acel meci a contat pentru categoria semigrea.
Întors la categoria la care s-a consacrat, Canelo Alvarez și-a pus în joc toate cele 4 centuri (WBA, WBC, WBO și IBF) în fața lui Gennady Golovkin. Cei doi s-au întâlnit în T-Mobile Arena din Las Vegas, în ceea ce a fost a 3-a luptă directă. Prima avusese loc în 2017, terminată la egalitate, după o decizie controversată. În 2018, mexicanul a câștigat la puncte, iar acum cei doi mari rivali au oferit un nou meci memorabil.

Canelo Alvarez a câștigat la puncte ultimul meci al trilogiei cu Gennady Golovkin

Box
Tyson Fury nu se mai duelează cu Anthony Joshua! Anunțul campion mondial WBC
27/09/2022 LA 13:07
Alvarez a dominat clar prima jumătate a meciului, dar a kazahul a revenit în partea a 2-a. Nu a fost suficient însă, mexicanul fiind declarat câștigător prin decizie unanimă: 116-112, 115-113 și 115-113.
Chiar dacă cei doi pugiliști și-au aruncat vorbe grele înaintea marelui meci, respectul dintre ei a primat la final. Epuizați, Alvarez și Golovkin s-au îmbrățișat și au oferit unul dintre cele mai emoționante momente ale anului în box.
Așadar, Canelo Alvarez rămâne campion mondial absolut la categoria supermijlocie. Considerat unul dintre cei mai mari pugiliști din istorie, mexicanul are acum un bilanț de 58 de victorii (39 prin KO) și doar două înfrângeri. Pe lângă meciul cu Bivol din primăvara acestui an, Alvarez a mai pierdut în carieră numai în fața marelui Floyd Mayweather Jr, în 2013.
De partea cealaltă, pentru Gennady Golovkin s-ar putea să fi fost ultimul meci al carierei. Ajuns la 40 de ani, kazahul lasă în urmă o moștenire impresionantă. Campion mondial și medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), kazahul a dominat categoria supermijlocie până la apariția lui Canelo în scenă. Înfrângerile în fața mexicanului sunt singurele suferite în cariera sa la profesioniști, în care a câștigat 42 de meciuri (37 prin KO).
Box
VIDEO | Mayweather a reușit un KO ca în vremurile bune cu japonezul Asakura! Urmează McGregor?
25/09/2022 LA 10:11
Box
Conor McGregor îl atacă pe Floyd Mayweather: "Minte când spune că face 100 de milioane de dolari"
24/09/2022 LA 14:25