Războiul din Ucraina i-a determinat pe mai mulți sportivi din această țară să se înroleze în armată, pentru a contrinui direct la apărarea împotriva Rusiei. Vitali și Wladimir Klitschko, foști campioni mondiali la categoria grea la box, au fost printre primii reprezentanți ai sportului ucrainean care au intrat sub arme.
Vitali Klitschko s-a implicat în politică imediat după ce și-a încheiat cariera sportivă și în prezent este primar al Kievului, oraș care este asediat de mai multe zile de armata rusă. Wladimir Klitschko i s-a alăturat fratelui său în luptele de apărare a capitalei, iar cei doi au transmis un nou mesaj prin care cer ajutorul țărilor care nu sunt implicate.
Citește și:
Box
Vrea să îi pună pe ruși pe fugă, apoi să bată recordul lui Foreman. Anunțul lui Vladimir Klitschko
25/04/2022 LA 13:42

Vitali și Wladimir Klitschko cer ajutor pentru apărarea Ucrainei

Aceștia susțin că sancțiunile economice impuse de guverne împotriva Rusiei nu sunt suficiente și solicită trimiterea de armament și echipament medical în Ucraina.
"Aceasta este casa noastră. Părinții noștri sunt îngropați aici, copiii noștri merg la școală aici. De ce ar trebui să fugim de casa noastră? Voi ce ați face în locul nostru? Toată lumea trebuie să fie implicată, este un război împotriva lumii civile și este un război împotriva democrației.
Avem nevoie de sprijin din partea întregii lumi, este o provocare pentru întreaga societate modernă. Sancțiunile impuse Rusiei nu sunt suficiente. Începem să obținem ajutor, dar nu este niciodată suficient. Există o cerere uriașă, infrastructura este parțial distrusă de bombardamente și se întâmplă în toată țara, în diferite orașe.
Avem nevoie de ajutor financiar, avem nevoie de arme și deechipament medical. Această țară este într-un război. Ne vom lupta și fără sprijinul vostru, dar este mult mai bine dacă avem aliați ca voi. În ultimele șase zile s-au întâmplat evenimente teribile.Sunt mândru de bărbații și femeile care își apără țara pentru copiii lor.", a fost comunicatul transmis de frații Klitschko, conform BBC.
Fostul tenismen Sergiy Stakhovsky, biathloniștii Dmitro Pidruchni și Iulia Dzhima sau Yuriy Vernydub, ucraineanul care a făcut minuni cu Sheriff Tiraspol în Champions League sunt alte nume importante din sportul ucrainean care sunt implicați direct în apărarea țării.
Box
Usyk, mesaj clar pentru ucraineni după ce a plecat de pe front! "Nu credeți tot ce se spune"
02/04/2022 LA 21:04
Box
"Vladimir Klitschko a părăsit Ucraina!". Anunțul făcut de fratele său, Vitali
01/04/2022 LA 05:32