Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fury: "Wilder e un idiot! M-am dus la el să îl felicit: "Bravo, omule, bun meci!" Știți ce mi-a zis?"

Cristian Mihală

Publicat 10/10/2021 la 12:41 GMT+3

Tyson Fury l-a învins dramatic pe Deontay Wilder, la capătul unui meci de foc, care a avut ca miză titlul de campion mondial în versiunea WBC. La final, sportivul american s-a comportat extrem de nesportiv, potrivit adversarului britanic.

LAS VEGAS, NEVADA - OCTOBER 09: Tyson Fury (top) reacts after knocking down Deontay Wilder in the third round of their WBC Heavyweight Championship title fight at T-Mobile Arena on October 09, 2021 in Las Vegas, Nevada.

Credit imagine: Getty Images

Britanicul Tyson Fury şi-a păstrat centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, învingându-l pe americanul Deontay Wilder prin KO în repriza a 11-a, la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria boxului, care a avut loc sâmbătă seara la Las Vegas.
Fury, în vârstă de 33 ani, neînvins în 32 de lupte ca profesionist, l-a trimis de trei ori la podea pe Wilder, ultima oară în runda a 11-a (penultima), când a pecetluit soarta acestei confruntări, după o serie de lovituri puternice aplicate adversarului. Britanicul a fost la rândul său numărat de două ori pe parcursul meciului, dar a reuşit să revină de fiecare dată.
La final, Fury a mers să își felicite oponentul, dar s-a lovit de o atitudine lipsită de fair-play, cauzată probabil de dezamăgirea lui Wilder că a pierdut disputa.
"I-am zis: "Bravo, omule, bună luptă". Știți ce mi-a răspuns? "Nu am de ce să îți arăt vreo urmă de respect". Am fost foarte surprins. E un idiot, nu știe să piardă. Eu mereu am fost fair-play. Așa am simțit, să mă duc la el și să îmi arăt respectul și afecțiunea. Nu a vrut să răspundă cu aceeași monedă, așa că nu pot decât să mă rog pentru el", a spus Fury pentru BT Sport.
CITEȘTE ȘI:

Fury: "Wilder nu poate să accepte că l-am învins"

Cei doi pugilişti s-au înfruntat pentru a treia oară sâmbătă seara. Primul lor meci, desfăşurat în decembrie 2018, s-a încheiat nedecis, în timp ce al doilea duel a fost câştigat fără drept de apel de britanic, în februarie 2020.
Tyson Fury a avut o bursă garantată de 10 milioane de dolari, care poate creşte până la 15 milioane de dolari graţie drepturilor de televizare, în timp ce Deontay Wilder (35 ani) a avut garantată suma de 8 milioane de dolari, la care se pot adăuga alte 3 milioane de dolari din drepturile tv. Atitudinea lui Wilder vine probabil din faptul că și-a trimis adversarul de două ori la podea și totuși nu a reușit să câștige meciul. Cert e că Fury nu a minimizat valoarea oponentului, vorbind la superlativ despre sportivul Wilder. Despre omul Wilder are semne de îndoială după ce s-a lovit de atitudinea lui atât de nesportivă.
"Nu e primul sportiv care se comportă așa și probabil nu va fi nici ultimul. Eu am fost un gentleman toată cariera și așa o să rămân. Toți au văzut, inclusiv echipa lui, că l-am învins cinstit, el nu poate să accepte. Lupta a fost grozavă. Am căzut la podea de două ori, Wilder lovește foarte puternic, e un luptător foarte bun. Nu o să fiu ipocrit pentru că s-a comportat cum s-a comportat: e un boxer de top, m-a făcut să lupt din greu pentru a putea câștiga. Mereu am spus că eu sunt cel mai bun din lume și Wilder e al doilea cel mai bun", a mai spus Fury.
Campionul britanic l-ar putea înfrunta acum pe ucraineanul Oleksandr Usik, într-un meci pentru unificarea titlurilor la categoria grea. Usik a produs o mare surpriză luna trecută, când l-a învins pe britanicul Antony Joshua, deposedându-l de centurile de campion WBA, WBO şi IBF, la capătul unei lupte desfăşurate pe stadionul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, în faţa a 67.000 de spectatori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo