Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Meciul de revenire în ring al lui Floyd Mayweather a căzut. Lupta era programată în vârful lui Burj Al Arab

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/02/2022 la 22:56 GMT+2

Mayweather (44 de ani) este neînvins la profesioniști, dar nu a mai urcat în ring din 2017. Lupta cu YouTuber-ul Money Kicks nu mai e de actualitate

Floyd Mayweather

Credit imagine: Getty Images

De Marian Ursescu
Negocierile pentru mult-așteptatul meci între Floyd Mayweather și YouTuber-ul Money Kicks au eșuat. S-a tot vorbit de o confruntare între cei doi, fusese stabilită și locația, dar lupta a fost anulată.
Meciul ar fi trebuit să aibă loc pe 20 februarie, în vârful hotelului Burj Al Arab din Dubai. Adică pe heliportul care a fost folosit anterior pentru a găzdui o sesiune de antrenament a lui Anthony Joshua sau pentru schimbul de mingi dintre Roger Federer și Andre Agassi.
Roger Federer and Andre Agassi on top of the Burj Al Arab in Dubai
Mayweather (44 de ani) nu reușește să-și mai găsească un adversar. La profesionism, campionul mondial are 50 de victorii din tot atâtea partide disputate.
”Întotdeauna un obiectiv al meu a fost să vin în Emiratele Arabe Unite și să prezint un spectacol, să-mi arăt talentul pentru oamenii din Orientul Mijlociu”, a declarat Mayweather. ”În continuare vreau să oferim oamenilor ceva distracție. Nu îmi place să numesc ceea ce fac o luptă, îmi place să o numesc o ediție limitată de box. Este mai mult decât box”, a spus americanul în stilu-i caracteristic.
Money Kicks, al cărui nume real este Reshad Belhasa, și este din Dubai, a confirmat că un meci cu Mayweather a fost aproape, dar acum este probabil să accepte o altă luptă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo