Meciul dintre Anthony Joshua și Tyson Fury, unul dintre cele mai aşteptate evenimente sportive în 2022

Meciul dintre boxerii britanici Tyson Fury şi Anthony Joshua este unul dintre cele mai aşteptate evenimente de către fani, a opinat Todd DuBoeuf, preşedintele companiei de promovare Top Rank Boxing, citat de Reuters.

Anthony Joshua vs. Tyson Fury

Credit imagine: Facebook

Tyson Fury, 33 ani, campionul mondial WBC al greilor, urma să-l înfrunte pe rivalul său britanic Joshua în luna august, în Arabia Saudită, dar el a fost obligat să lupte pentru a treia oară cu Deontay Wilder, fostul campion mondial WBC.
În septembrie, Anthony Joshua, campionul mondial WBA, WBO, IBF şi IBO, şi-a pierdut neaşteptat centurile în faţa ucraineanului Oleksandr Usik, ceea ce a diminuat considerabil şansele unui duel între britanici.

Fanii, nerăbdători să vadă meciul dintre Anthony Joshua și Tyson Fury

''Mi-ar plăcea să-l văd pe Fury contra lui Joshua, Usik sau (Dillian) Whyte. În ce priveşte ordinea, Fury - Joshua este lupta pe care oamenii vor s-o vadă. Cred că Fury şi Joshua vor boxa cel puţin o dată, pentru că lumea doreşte asta'', a declarat DuBoef pentru Sky Sports.
DuBoef a adăugat că Joshua trebuie să-şi ridice nivelul în meciul revanşă cu Usik şi să-şi recâştige titlurile mondiale înainte de un meci cu Tyson Fury: ''Dacă meciul revanşă dintre Joshua şi Usik are loc, iar Usik va fi senzaţional din nou, atunci poate că lumea va spune că vrem un meci Fury - Usik. Joshua spune că a avut o seară proastă, dar trebuie să ajungă la un nivel ridicat pentru a şterge acea seară.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo