S-a tras la sorți tabloul de concurs la box. Lăcrămioara Perijoc visează la o medalie

Boxul românesc este reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris de Lăcrămioara Perijoc. Sportiva antrenată de soții Mihaela și Adrian Lăcătuș visează să revină acasă cu o medalie.

Lacrimioara Perjoc

Credit imagine: Eurosport

Banner Lidl
Banner LidlCredit imagine: Eurosport
Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
Articol scris de Daian Cutu
S-a tras la sorți tabloul turneului de box. Competiția debutează sâmbătă, 27 iulie. Perijoc are liber în primul tur.
Apoi, campioana europeană din 2019 și vicecampioana mondială din 2022, va intra în ring cu învingătoarea dintre italianca Sirine Charaabi și Enkhjargal Munguntsetseg, ce luptă pentru Mongolia.
Duelul va avea loc pe 30 iulie, iar cine va avea câștig de cauză va boxa în sferturile de finală de la Paris.

Cum s-a pregătit Perijoc de Jocurile Olimpice

Procesul de pregătire pentru calificare şi cel de după calificare a decurs normal şi sportiva de la CSA Steaua a beneficiat de toată susţinerea federaţiei şi a celorlalte foruri ale sportului naţional: ''Am avut parte de tot ce am avut nevoie, de tot ce mi-a trebuit am avut parte şi sunt recunoscătoare pentru procesul prin care am trecut. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături, antrenori şi federaţie şi toţi care au investit timp şi energie şi tot ce avem nevoie ca să fie bine. Sunt recunoscătoare de tot ce am avut şi am. Colaborez cu nutriţionist, dar nu şi cu un psiholog, însă am nişte oameni cu care vorbesc şi care mă ajută foarte mult pe partea asta de mentalitate. Nu mi-a lipsit nimic. Au fost şi perioade în care am avut mici accidentări, dar astea nu au depins de cineva anume, nu le poţi evita la nesfârşit. Facem fiecare ce poate, dar am avut parte de recuperare, am avut grijă să revin tot timpul în formă. Sunt bine, dar nu ştiu dacă există vreun sportiv de performanţă, de cea mai înaltă performanţă, care să spună că concurează fără vreo mică durere sau că este 100% fără dureri. Durerile de fapt, te fac mai puternic şi te ajută să te mobilizezi, să dai tot ce ai mai bun acolo. Eu cel puţin nu-mi aduc aminte să fi făcut vreo performanţă mare la nivel mondial, European sau în calificări, cum am avut anul trecut la Jocurile Europene, şi să nu fi avut vreo durere. Când am avut durerile mai mari, realizarea a fost şi mai mare. Important este să ştii să le gestionezi''.
Perijoc abia aşteaptă prima ei experienţă olimpică la Paris, unde în ziua meciurilor diferenţa se va face printr-o mobilizare cât mai bună, fizică şi mentală: ''Nu a fost să fie pentru mine ediţiile trecute şi cred că Dumnezeu m-a ajutat să mă calific atunci când m-a simţit că sunt pregătită. Sunt pregătită să înfrunt această experienţă nouă, dar am încredere în tot procesul acesta şi chiar vreau să iau totul cu braţele deschise şi să mă bucur. Cred că diferenţa se va face atunci în momentul meciului, cine se mobilizează mai bine, cine este mai bine pregătit din punct de vedere mental, cine gestionează emoţiile şi stresul competiţiei cât mai bine. Pentru că pregătite vom fi toate. Fiecare a avut parte de cele mai bune condiţii sau cât s-a putut de pregătire, dar contează să prinzi momentul, să fii acolo conectat şi să reuşeşti să îţi aduni toate cunoştinţele şi tot ce ai pregătit, să le pui în practică şi să câştigi. Încă nu ştiu programul exact. Eu sunt cap de serie numărul şase şi este posibil să stau un tur, dar asta vom şti abia doar după tragerea la sorţi. După tragerea la sort îţi cam vezi soarta, ce ai de înfruntat. Am încredere, oricum nu am de cine să mă feresc. Toate suntem bune la categoria mea, dar una va fi cea mai bună. Ştiu toate adversarele de la categoria mea, dar suntem acum într-o altă perioadă, alt moment, e altceva. Fiecare şi-a îmbunătăţit stilul, pregătirea, venim cu lucruri noi, vom vedea ce va fi acolo, de aia e sport să concurăm şi să vedem cine este cel mai bun. Nu ai pe cine să eviţi, pentru că toate fetele sunt pregătite. Eu nu aş putea să subestimez vreun adversar. Toate suntem pregătite, toate au palmares, toate sunt sunt bune şi cu siguranţă cred că fiecare ţară a făcut tot ce a fost mai bun ca fiecare fată să vină foarte bine pregătită la această competiţie''.

Premii generoase pentru medaliații de la Paris

Federaţia internaţională de box amator (IBA) a anunţat premii generoase pentru medaliaţii la Paris, de la 25.000 de dolari medalia de bronz şi 50.000 de dolari medalia de argint, până la 100.000 de dolari titlul olimpic.
picture

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo