Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Poate să lupte cu McGregor și Khabib în aceeași zi!" Anunțul făcut de unchiul lui Floyd Mayweather

Sebastian Ujica

Actualizat 03/03/2020 la 13:49 GMT+2

Floyd Mayweather Jr se gândește la revenirea în ringul de box.

mayweather top 10 forbes

Credit imagine: Getty Images

Unchiul lui Floyd "Money" Mayweather Jr a dezvăluit planul pe care îl are acesta de a lupta într-o singură zi atât cu Conor McGregor, cât și cu Khabib Nurmagomedov! Ambele lupte ar avea loc în ringul de box, cu reguli de box.
Mayweather are 50 de victorii în 50 de lupte, dintre care 27 prin KO. Ultima dată a intrat în ring în august 2017 în partida cu Conor McGregor câștigată după 10 runde prin KO tehnic.
Jeff Mayweather, unchiul lui Floyd, le-a dezvăluit celor de la VegasInsider despre planul istoric. Mayweather a declarat la rândul său recent că este dispus să intre în ring atât cu McGregor, cât și cu Khabib Nurmagomedov.
Floyd a vorbit despre posibilitatea de a lupta cu McGregor și Khabib în aceeași zi, lucru care se poate întâmpla cu ușurință. Au existat și discuții între Floyd și Dana White pentru a ajunge la un astfel de acord. Floyd nu mai este în vârful boxului, dar îi va bate pe amândoi. Ar putea să îi bată unul după celălalt, unul pe zi, celălalt pe noapte - nu contează, nu au nicio șansă, va fi ușor pentru el.
Floyd a zis unul noaptea, celălalt ziua. E ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. Dublu pay-per-view, preț dublu. L-ar face KO rapid pe McGregor pentru că ar ști că are și a doua luptă, nu va mai sta să facă show ca data trecută.
Floyd este un maestru în a planifica astfel de evenimente. Este cel care mereu poate transforma un nimic în ceva uriaș. Asemenea lucruri sunt așteptate de la el. Este evoluție, vremurile se schimbă. Trebuie să te adaptezi altfel pierzi.
De ce să rămână retras dacă poate să se lupte cu tipii din UFC care nu ar putea să-l bată chiar și când va ajunge la 60 de ani? La un moment dat va trebui să se retragă, dar dacă se luptă cu oameni care nu au boxat cu adevărat, de ce să nu continue? Are mai multă abilitate decât pot învăța aceștia vreodată, așa că de ce să nu încaseze banii?
Sunt convins că va fi dificil pentru el să revină pentru că nu a mai luptat de ceva timp, dar va intra în atmosferă și când o face puteți să alegeți ce luptător UFC din lume vreți, nu îl va atinge. Simplu
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo