Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Războiul Francis Ngannou – Tyson Fury, departe de final! "Nenorocitule! O rușine pentru box"

Dani Morar

Actualizat 31/10/2023 la 14:28 GMT+2

Francis Ngannou a pierdut meciul de box cu Tyson Fury, în ciuda faptului că l-a pus la podea pe campionul englez. Camerunezul a avut o răbufnire dură la adresa arbitrilor care au acordat decizia și a dezvăluit ce i-a transmis adversarului în momentul knock down-ului.

Francis Ngannou derriba a Tyson Fury

Credit imagine: TNT Sports

Tyson Fury a rămas neînvins și după partida cu Francis Ngannou. Luptătorul de arte marțiale s-a aflat la primul său meci de box din carieră și nu a dezamăgit deloc, fiind învingător în opinia multor specialiști.
Camerunezul l-a trimis pe britanic la podea în runda a 3-a și i-a produs daune serioase. Fury a avut ochiul vânăt după meci, iar Ngannou e convins că ar fi trebuit ca decizia arbitrilor să fie în favoarea sa, iar acum așteaptă ca ei să fie trași la răspundere. Francis a dezvăluit și ce i-a transmis adversarului în momentul în care stătea în picioare în fața lui.
"Când ne-am atins mănușile el mi-a zis: "lasă-mă să te duc la școală". Eram ceva de genul: "Nenorocitule, nu o să mă duci la nicio școală".
De asta am dansat în fața lui atunci când l-am pus la podea. Voiam să îi spun: "Ești un profesor slab, nenorocitule. Ești un profesor slab. Cum merge școala? Cine pe cine duce la școală? Pentru că din punctul meu de vedere pare că eu te duc la școală".
Sunt încrezător că am câștigat acel meci. Nu sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat. Sunt singur în acest joc. Am venit din alt sport și aici e o structură, o afacere solidă și apoi vii tu să furi asta. Imaginați-vă cum ar fi fost să plec de acolo cu centura și cu el înfrânt pentru prima oară.
Știam că nu se va întâmpla asta. Cred că este o rușine pentru box și acei arbitri ar trebui sancționați. Aș vrea să înțeleg cum au putut lua această decizie. Mie nu prea îmi pasă de decizia lor, dar astfel de hotărâri pot distruge carierele multor oameni", a declarat Ngannou pe canalul său de Youtube, citat de Daily Mail.

Francis Ngannou, adevăratul câștigător în lupta cu Tyson Fury?

Tyson Fury l-a înfruntat noaptea trecută pe Francis Ngannou, într-unul dintre meciurile din gala "Battle of the Baddest". Britanicul a fost aproape de o înfrângere surpriză, în ciuda loviturilor ilegale de pe parcursul partidei.
În runda a treia, campionul mondial WBC la categoria grea a fost trimis la podea de adversarul său care era la debutul în box ca profesionist. După cele 10 runde, Fury a fost declarat învingător la puncte, doi dintre arbitri acordându-i victoria (96-93 și 95-94), în timp ce al treilea a notat în favoarea lui Ngannou (95-94).
Britanicul a avut doar cuvinte de laudă la adresa adversarului său, dezvăluind că și-ar dori să lupte din nou împotriva lui, dar "mai târziu", după ce îl va fi înfruntat pe Oleksandr Usyk.
"Este un luptător al naibii de bun și un boxer mult mai bun decât am crezut că va fi. Este un sportiv incomod și un boxer bun și îl respect foarte mult. Mi-a oferit unul dintre cele mai grele meciuri ale mele din ultimii 10 ani", a spus Fury.
Campionul britanic urmează să se dueleze pentru titlu, în decembrie, cu ucraineanul care deține centurile IBF, IBO, WBO și WBA. Usyk a fost prezent la gala din Arabia Saudită și a rămas surprins de faptul că Fury a fost trimis la podea de Ngannou.
Data meciului dintre Tyson Fury și Oleksandr Usyk, care va avea loc la Riad, nu a fost confirmată oficial, dar cei doi sportivi au spus că duelul va avea loc pe 23 decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo