Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Replică urâtă a băiatului lui Ali la adresa lui Tyson, deși "Iron Mike" i-a recunoscut supremația

Cristian Mihală

Publicat 13/04/2020 la 11:31 GMT+3

Muhammad Ali Jr, unul dintre cei nouă copii ai celebrului Muhammad Ali, a avut câteva declarații controversate la adresa lui Mike Tyson. Discursul fiului lui Ali e cu atât mai neașteptat cu cât "Iron Mike" a recunoscut supremația celui poreclit "The Greatest".

Mike tyson, Don King

Credit imagine: Eurosport

Cei de la World Boxing Super Series au simulat un meci între Mike Tyson şi Muhammad Ali în jocul Fight Night Champion, iar Tyson a ieşit învingător.
După ce i s-a spus acest lucru, Tyson a negat că ar fi putut vreodată să îl învingă pe Ali, pe care îl consideră cel mai bun din toate timpurile.
"Ştiu că a fost doar un joc. Doar aici puteam învinge, nu aş fi câştigat o luptă reală. Ali este cel mai mare boxer care a existat vreodată. Lupta până la final. Era ca un pitbull sau ca un cocoş. Arăta mai mult ca un model decât ca un luptător. Era prea mândru, ar fi refuzat să piardă", a spus Mike Tyson.
Chestionat în legătură cu meciul virtual, Muhammad Ali Jr, unul dintre băieții fostului mare boxer, a avut o reacție neașteptată. Probabil dezamăgit de rezultatul "luptei" băiatul lui Ali a avut un discurs destul de nepotrivit la adresa lui Tyson, pe care l-a numit "luptător de stradă", nicidecum un pugilist care să poată fi încadrat în nobila artă a boxului.
"Tata ar fi măturat pe jos cu Tyson. Mike nu este un boxer, ci un luptător de stradă. Niciodată nu ar fi stat în fața tatălui meu într-un meci de 15 runde", a spus Muhammad Ali Jr, citat de Gazzetta dello Sport, punctând totuși că Tyson va rămâne în istorie pentru loviturile sale nimicitoare. "Est un artist al knockout-urilor".
Întrebat dacă vede vreun luptător din istorie care să îi fi pus probleme tatălui său, Ali Jr a avut o nominalizare neașteptată: l-a numit pe maestrul în arte marțiale, Bruce Lee.
"Bruce Lee, i-ar fi fost greu cu el. Era atât de rapid și își ducea arta la limită. Amândoi au fost cei mai buni din istorie în disciplinele lor", a mai spus Ali Jr.
Campion olimpic la Roma, în 1960, la doar 18 ani, Ali a trecut apoi la profesioniști. Multiplu campion mondial la grea, cel poreclit "The Greatest" a susținut 61 de lupte la profesioniști, învingând în 56 dintre ele (3 dintre înfrângeri au venit în ultimele 4 lupte ale carierei, când trecuse de 35 de ani).
Performanțele lui Muhammad Ali au fost cu atât mai impresionante cu cât a fost contemporan cu nume mari din istoria boxului mondial: Joe Frazier, Ken Norton, George Foreman sau Floyd Patterson.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo