Ronald Gavril: "Floyd Mayweather m-a învățat asta!" Ce a spus înainte de KO-ul de vineri
Boxerul român Ronald Gavril a câştigat titlul mondial WBF al categoria semigrea, vineri seara, la Circul Globus din Bucureşti, după ce l-a învins prin KO în repriza a cincea pe columbianul Juan ''Meteoro'' Boada, în gala profesionistă ''The Return of the Thrill Gavril 2''.
Ronald Gavril
Credit imagine: Eurosport
Ronald Gavril l-a învins pe columbianul Juan ''Meteoro'' Boada, reușind un KO în runda a 5-a. Românul lucrează cu echipa lui Floyd Mayweather și spune că a învățat de la boxerul american câteva trucuri care l-au ajutat să își lungească cariera, anunțând că meciul de vineri nu e ultimul.
"Pentru mine un meci de box e ușor, pregătirea e crucială. Eu sunt psihologul meu. Nu lucrez cu mental coach. Eu sunt acela…și munca pe care am depus-o (n.r. – îi dă încredere). De când am plecat în America, patria boxului, am dorit să lupt cu cei mai buni.
Nu e un meci de retragere. Mai vreau să lupt. Îmi doresc un meci foarte mare, probabil va fi la anul în Las Vegas. Corpul mă ține. Am avut o viață de sportiv, am mâncat sănătos, n-am încasat foarte multe lovituri.
De când am ajuns în echipa lui Floyd Mayweather am învățat aceste trucuri, să lovești, fără să fi lovit deoarece cu cât ești lovit, cu atât se va scurta cariera", a declarat Ronald Gavril pentru ProSport înainte de meci.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/21/3562103.jpg)
Floyd Mayweather
Credit imagine: Getty Images
Ronald Gavril, al șaselea român care câștigă un titlu mondial la box
Gavril (38 ani) devine al şaselea român care câştigă un titlu mondial la box, după Mihai Leu (WBO la welter), Leonard Doroftei (WBA uşoară), Lucian Bute (IBF la supermijlocie), Adrian Diaconu (WBC la semigrea) şi Flavius Biea (IBA la categoria mijlocie).
Primele trei reprize au fost unele de tatonare, după care Gavril, fost challenger mondial la categoria supermijlocie WBC, a preluat controlul şi şi-a dominat adversarul cu lovituri clare, obţinând victoria înainte de limită în acest meci programat pe durata a 12 reprize. Boada are acum 18 victorii (10 KO) şi 9 înfrângeri (7 KO).
Ronald ''The Thrill'' Gavril a ajuns la 26 de victorii (21 KO) şi 3 înfrângeri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)